Spitalul Municipal Fălticeni dă undă verde pentru amenajarea noului Compartiment Îngrijiri PaliativeExclusiv

Spitalul Municipal Fălticeni dă undă verde pentru amenajarea noului Compartiment Îngrijiri Paliative

Actualizare în sistemul medical de stat. Vara acestui an va aduce încă o noutate în cadrul Spitalului Municipal Fălticeni. După ce la începutul lunii martie s-a inaugurat Compartimentul Primiri Urgențe, în iunie este preconizată deschiderea unui spațiu dedicat bolnavilor aflați în fază terminală.

Conducerea unității sanitare a dat undă verde pentru amenajarea viitorului Compartiment Îngrijiri Paliative, în anul 2014 fiind aprobată înființarea acestuia de către Ministerul Sănătății.

CÎP va funcționa în cadrul Centrului de Sănătate de la Vadu Moldovei. Medicul Doctor Vâlceanu, directorul medical al spitalului fălticenean, va coordona întreaga activitate din cadrul noului compartiment.

El estimează că acesta va fi funcțional cel mai târziu peste cel mult trei luni. Până atunci se lucrează la amenajările interioare, dar și la reabilitarea clădirii acolo unde situația o impune.

”Având aprobarea de la Ministerul Sănătății, pentru noua structură a Spitalului Fălticeni, s-a aprobat înființarea Compartimentului Îngrijiri Paliative la Centrul de Sănătate Vadu Moldovei”, a declarat medicul Vâlceanu pentru cotidianul Cronica de Fălticeni. ”Acum am demarat lucrările de reabilitare, acolo unde este necesar. Sperăm ca în noul contract cadru cu CAS Suceava, care se va semna pe 1 aprilie 2015, să fie prinsă și unitatea din Vadu Moldovei cu acest compartiment.”

În ceea ce privește dotările, noul compartiment pentru îngrijiri paliative are la ora actuală aparatura specifică, dar și 10 paturi  ce dispun de saltele speciale.

Doctorul Dorin Vâlceanu afirmă că aici vor fi servicii medicale de permanență, pacienții urmând să fie supravegheați de o asistentă și un îngrijitor.

”Am discutat cu medicii oncologi din Suceava și am ajuns la concluzia că este mare nevoie de îngrijiri palitive”, susține medicul Vâlceanu. ”Și ei au pacienți care au nevoie de paliație. Deschidem compartimentul în primul rând pentru bolnavii din zona Fălticeni, dar și pe cei din alte zone sper să-i putem să-i primim”.

În județul Suceava un compartiment similar mai funcționează doar la Câmpulung Moldovenesc.

La Centrul de Sănătate din Vadu Moldovei sunt prevăzute alte investiții și achiziții în lunile următoare, ce vizează în primul rând îmbunătățirea condițiilor oferite pacienților.

ȘTIRI

error: Content is protected !!