Sănătate

Spitalele sucevene se pregătesc pentru Ziua porților deschise

spitalul_falticeni

Plecând de la constatarea că multe dintre problemele cetățenilor sunt generate de deficiențele care apar în procesul de comunicare și informare dintre personalul medical și public, Ministerul Sănătății dorește ca populația să cunoască realitățile sistemului sanitar, direct de la personalul medical.

În acest sens urmează să fie organizate evenimente la nivelul unităților sanitare. Toate unitaților medicale, cu excepția celor cu risc de transmitere a bolilor infecto-contagioase, vor organiza “Ziua porților deschise”, sâmbătă 22 august 2015.

Potrivit unei informări a Direcției de Sănătate Publică Suceava, marea majoritate a spitalelor din judetul Suceava au pregătit o agendă de evenimente pentru “Ziua porților deschise”.

“Invitam toți furnizorii de servicii medicale publice și private să desfășoare activități pe această temă”, se precizează în comunicatul DSP Suceava.

ȘTIRI

Facebook Comments