Șomuz Fălticeni este campioană de toamnă în Liga a IV-aSport

Șomuz Fălticeni este campioană de toamnă în Liga a IV-a

somuz_falticeni_etapa_1_1Sâmbătă și duminică, 14-15 noiembrie 2015, s-au disputat partidele ultimei etapei în Liga a IV-a suceveană. Runda a programat meciuri interesante. La Vatra Dornei, gazdele au reușit să se desprindă înainte de pauză în fața echipei a doua a Rădăuțiului și a obținut la final o victorie categorică. La Preutești a fost fotbal spectacol în ciuda faptului că Șomuzul nu a făcut față, fizic, unui adversar catalogat de gazde ca fiind „de liga a II-a”. La Putna, liderul, Șomuz Fălticeni, și-a asigurat avansul de 4 puncte în fruntea clasamentului la finalul turului de campionat. Chiar dacă scorul a fost strâns, 3-2 pentru Șomuz, fălticenenii au controlat jocul și puteau câștiga mult mai detașat această confruntare.

„Ne bucură parcursul bun din această ediție de campionat. Am adunat puncte în 12 din cele 13 partide și asta ne face să credem că ne putem atinge obiectivul propus. Urmează un meci în Cupa României și apoi o lungă perioadă de vacanță, timp în care vom analiza ce avem de făcut la primăvară”, ne-a declarat antrenorul Radu Anania.

Rezultatele etapei:

Bradul Putna – Șomuz Fălticeni 2-3 (1-3)

Pentru Șomuz au marcat: Codruț Gliz (2) și Aurelian Cara

Șomuz: Nistor – Breniuc, Furtună, Cara (Vameșu), Neagoe (Lipan), Ștefăroi, Gliz (Seliuc), Mercaș, Cutaș (Corlan Ilie), Apetri, Nechitoaia. Antr. Radu Anania.

Arbitri: A – Bilouseac Florin, A1 – Bujoreanu Ilie, A2 – Spătaru Ioan. Observator – Rădășanu Adrian.

Șomuzul Preutești – Rapid CFR II Siret 1-4 (1-3)

Șomuzul: Bursuc – N. Ailenei, Lateș, Constantin (Crăciun), Alexandru, Guriță, Ciobanu (Ciubotaru), I. Gheorghe (Clim), Irimia, C. Vasiliu, R. Vasiliu.  Antr: Cătălin Vasiliu.

CS Gura Humorului – Moldova Drăgușeni 1-0

Dorna Vatra Dornei – Bucovina II Rădăuți 4-1

Viitorul Verești – Viitorul Liteni 0-3

Progresul Frătăuții Vechi – Recolta Fântânele 1-0

Știința Vicovu de Sus – Victoria Vatra Moldoviței 0-2

Șomuzul Preutești – Rapid CFR II Siret 1-4

Clasament la finalul turului: 

  1. Șomuz Fălticeni – 34p (11-1-1 35-8)./ 2. Dorna Vatra Dornei – 30p./ 3. Rapid II Siret – 29p./ 4. Viitorul Liteni – 23p./ 5. CS Gura Humorului – 23p./ 6. Bucovina II Rădăuți – 22p./ 7. Șomuzul Preutești – 22p./ 8. Vatra Moldoviței – 21p./ 9. Bradul Putna – 19p./ 10. Progresul Frătăuții Vechi – 16p./ 11. Moldova Drăgușeni – 12p./ 12. Recolta Fântânele – 6p./ 13. Știința Vicovu de Sus – 3p./ 14. Viitorul Verești – 2p.

Alex Săvescu

ȘTIRI

error: Content is protected !!