Simboluri dolheşteneRegional

Simboluri dolheştene

simboluri_dolhestene_5Câteva zeci de gospodării încă mai păstrează la intrare, ca pe ceva sacru, o „catapeteasmă” a sufletului, o pecete tradițională!

Ea, cea prin care vii sau prin care ieși din casă. Ea, POARTA, siguranță, protecție și identificare, o carte de identitate a oricărei familii într-un spațiu de atâta larghețe de imaginație și simțire…

Dacă fiecare zonă a țării poartă amprenta unor personalizări prin anumite simboluri arhitecturale, etnografice, folclorice, Dolhești, se remarcă prin ceva ce nicăieri nu se mai întâlnește atât de frecvent: poarta, acel schelet ce se reflectă în lumina lunii ca o copie fidelă a zimbrilor de altădată.

De ce oare dolheștenii l-or fi imortalizat pe acest animal ce apare din timpuri străvechi ca un simbol al întemeierii Moldovei, ca un element ce a fost preluat apoi și în stema Principatolor Unite, totodată și ca o reprezentare ce, așezată între soare și lună pe stema țării, cu sensuri legate de armonia universală și de imaginea globală a lumii, de ce oare acest simbol să se fi împământenit chiar aici la noi?

Cred că răspunsul ar putea veni din aprofundarea mai adâncă a trăirilor dintotdeauna ale dolheștenilor, oșteni sacri ce coboară din istorie, clădiți pe un pământ ce mustește de trăiri adevărate.

Poarta tradițională dolheșteană, conturată de meșteri dibaci ce știau trasa cu măiestrie aspectul dus spre eternitate al cultului coborât de pe pecetea voievodală, a fost și este un simbol al protecției, un străjer devotat al aceluia care i-a fost dat să-i fie aproape.

Privind din mai multe unghiuri pe urmașii lui Șendrea, hatmanul, descoperi în ei o regăsire în tot ceea ce au făcut, ce au lăsat peste timp, o parte din ființa, din sufletul lor, a comportamentului și manifestărilor avute în decursul timpului.

Putem citi astfel în aceste reprezentări ce ne întâmpină de-a lungul ulițelor seculare o contopire a firii animalului vânat cândva dar și a celui îndrumător în momentele de criză sau în marile încercări ale istoriei cu purtătorii prin vreme a seminției neamului pe aceste locuri.

Deslușim astfel în forma porților mari doi zimbri cap la cap, femelă și mascul, poarta mică având imaginea puiului ce-și urma părinții, orice pătrundere pe ea însemnând o senzație a unui ritual al deschiderii spre trecut și a unei mereu chemări spre neuitare-n viitor.

Ferecarea pe diagonală cât și semnul crucii din mijloc ne duce cu gândul la bogata încredere ce-o poartă cei de dincolo de ele în divinitate și în speranța nemuririi.

Îmi place să spun cu mândrie că simt în dolheștenii mei trăsăturile reflectate în acest dimbol unic.

Întocmai ca zimbrii de altădată ei își protejează teritoriul rezistând la  toate greutățile de zi cu zi, neavând frică de zăpadă, căldură sau ploi. Au pasul măsurat, respirația regulată, nu sunt agresivi și nu permit să fie jigniți, acolo unde trăiesc considerând că doar unul poate fi stăpân, fiind respectați de cei din jur.

Dispariția lentă, rând pe rând, una câte una, a porților ce caracterizează bazinul Șomuzului Mare din zona Dolhești duce la pierderea unei părți din ființa noastră, păstrarea, conservarea și perpetuarea simbolului dolheștean face creșterea nostalgiei față de vremurile trecute, al respectului pentru înaintașii noștri…

Bephu C.

ȘTIRI

Facebook Comments