Actualitate

Seceta nu a afectat funcţionarea sistemului de alimentare cu apă în Fălticeni

baia_3_falticeniSistemul de alimentare cu apă în municipiul Fălticeni nu a fost afectat de seceta prelungită. În lunile iulie şi august captarea apei din staţiile de la Baia nu a avut sincope, a dat asigurări conducerea Agenţiei Locale ACET Fălticeni.

Potrivit directorului Vasile Cozma, alimentarea cu apă a municipiului Fălticeni s-a făcut cu precădere din staţiile de captare subterane Baia I şi Baia II. O mică cantitate de apă a venit din captarea de suprafaţă Baia III. Chiar dacă debitul râului Moldova a scăzut din cauza lipsei precipitaţiilor, nu a fost pusă în dificultate activitatea pompelor de suprafaţă.

În următoarele zile sunt aşteptate precipitaţii, inclusiv în zona de munte, ceea ce ar face ca debitul râului Moldova să crească.

În sistemul de alimentare cu apă al municipiului Fălticeni ajung zilnic peste 10.000 de metri cubi de apă.

La nivelul judeţului Suceava, lipsa precipitaţiilor (începând din luna mai) a generat avertismente din partea conducerii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava (SGA) care, în luna iunie, a solicitat primăriilor şi operatorului ACET Suceava să fie luate în calcul măsuri pentru reducerea consumurilor de apă la declanşarea fenomenului de secetă.

ȘTIRI

Facebook Comments