Școală de vară „În grădina Maicii Domnului” pentru copiii din parohiile  Leucușești, Bogdănești și BoroaiaRegional

Școală de vară „În grădina Maicii Domnului” pentru copiii din parohiile Leucușești, Bogdănești și Boroaia

În parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Leucușești s-a desfășurat, la sfârșitul lunii iulie (28 iulie), a doua etapă a programului de tip școală de vară implementată de către Protoieria Fălticeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

La această activitate au participat 50 de copii din parohiile care fac parte din acest proiect: parohia gazdă a acestei etape, Leucușești (Pr. paroh Adrian Dulgheriu), parohia Bogdănești I ( Pr. paroh Marcel Ursuțu) și parohia Boroaia I ( Pr. paroh Silviu Maxim).

Copiii au fost împărțiți în două ateliere care au purtat numele a doi sfinți iubiți de cei mici – Sfântul Nicolae și Sfânta Filoteia. Activitatea a continuat cu discutarea temelor propuse pentru seminariile catehetice: „Cine este Maica Domnului și rolul ei în viața noastră”, și „Ce este un pelerinaj și cum trebuie să ne comportăm”.

Copii au fost receptivi și foarte preocupați de cele ce s-au discutat la aceste seminarii. Toți copii au trecut pe la cele două ateliere. Preocuparea lor a fost vădită prin mulțimea întrebărilor legate de cele două teme. Programul a continuat cu un pelerinaj la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, din Cămârzani, unde au fost întâmpinați de către monahia stavroforă Maria Deac, care le-a adresat un cuvânt de bun venit, fiindu-le ghid în cadrul acestui pelerinaj. Aici copii s-au închinat în biserica mare, au ascultat cuvântul de mare folos duhovnicesc despre icoanele făcătoare de minuni, au vizitat muzeul mănăstirii, au mers la mormântul Preasfințitului Gherasim Putneanul și au servit masa de prânz.

Întorși în parohia Leucușești, copiii au participat la atelierul de pictură pe sticlă și mucava, coordonați de dna. Prof. Cepoi Oana. În cadrul acestui atelier, copii au fost inițiați în arta picturii religioase cu reprezentări iconografice ale Maicii Domnului.

Activitățile s-au desfășurat și după amiază în două ateliere. Cât timp o grupă a fost la atelierul de pictură cea de a doua grupă a avut un atelier de comunicare cu profesoara de limba română Ariton Gabriela și cu profesoara de limba franceză Fodor Oana. La acest atelier s-au desfășurat și activități distractive concretizate în jocuri de grup  conduse de cele două doamne profesoare.

Seara copiii au participat la diferite activități de muzică, dans și jocuri ale copilăriei, au cinat și s-au bucurat de un frumos foc de tabără.

Înainte de a pleca la casele lor, toți copii și-au luat rămas bun de la moderatorii care le-au fost alături în această activitate: Pr. paroh coord. Adrian Dulgheriu; Pr. Ursuțu Marcel; Pr. Maxim Silviu; Pr. Prof. Constantin Bogdan Feștilă; Prof. arte plastice, Cepoi Oana; Prof. Ariton Gabriela și Prof. Fodor Oana.

Copiii au primit diplomele de participare și programul ultimei etape ce se va desfășura în parohia Boroaia I, în data de 25 august.  Toții într-un glas și-au exprimat bucuria de a fi participat la cele două etape ale școlii de vară arătând  nerăbdare  în vederea participării la cea de a treia etapă de la parohia Boroaia

„În contextul Anului Omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox în Patriarhia Română, cu arhiereasca binecuvântarea a Înaltpreasfințitului părinte, Pimen, am reușit să implementăm și în cadrul Protoieriei Fălticeni, pe perioada vacanței școlare, programul de tip școală de vară. Am ajuns în etapa a – II-a  și considerăm că a fost un real succes, pentru că am văzut cum s-au bucurat copiii de tot ceea ce s-a petrecut de-a lungul acestei zile. Ei s-au îmbogățit sufletește, implicându-se cu drag la toate aceste activități și chiar au venit cu propuneri pe care le vom pune în aplicare la următoarea întâlnire. Au primit noi cunoștințe despre cinstirea Maicii Domnului  și despre închinarea la sfintele icoane.Foarte  important este faptul că și-au întărit prieteniile pe care le făcuseră în prima etapă a scolii de vară de la parohia Bogdăneștii I. Considerăm că toate obiectivele acestei întâlniri au fost atinse și așteptăm și noi cu nerăbdare ca și copiii, următoarea dată când ne vom reîntâlni”, ne-a declarat Pr. Protoiereu Adrian Dulgheriu.

ȘTIRI

error: Content is protected !!