Scienția. Repere pe harta inventicii la Colegiul Național “Nicu Gane” FălticeniEducație

Scienția. Repere pe harta inventicii la Colegiul Național “Nicu Gane” Fălticeni

Clasa a XII-a C. Elevi silitori, pregătindu-se pentru parcurgerea anului terminal de liceu. Atmosferă activă de învățare temeinicită. Se apropie bacul și, implicit, alegerea viitoarei profesii. ”Ce voi face în viață? Spre ce mă îndrept?” Zarurile au fost deja aruncate. Informatică, robotică, IT-iști, inginerie, farmacie, medicină, arhitectură, militari sau polițiști. Domenii diverse. Iată-i la Ora Pământului, în tabere sau la competiții sportive. Iată-i la concursuri sau în activități de voluntariat. Despre fiecare se poate spune ceva deosebit. Dar azi mă opresc la câțiva din ei. Flavian, Adrian, Ionuț, Gabriel, Robert și Filip. Toți pasionați de inventică.

Amariei Grigore Flavian ne mărturisește că din clasa a X-a a gândit un vârf de pirogravat în lemn, ca modul al unei imprimante multifuncționale. În clasa a XI-a, le-a realizat. ”Mai întâi, mărturisește el, l-am realizat din componentele unor DVD-rom-uri ale unui calculator vechi. Era prea mic. Am realizat un altul din imprimate vechi cu cerneală. Voiam să fie multifuncțional. M-am consultat cu prietenii și cu profesorii. Suportul mobil este interschimbabil dirijând pixul pentru desenul de pe foaie și vârful de pirogravat în lemn.  Am putea folosi un laser pentru gravura pe lemn sau metal, ar fi mai ușor de manevrat, dar e mai costisitor. Costul proiectului este redus pentru că am folosit materiale reciclate din alte imprimante vechi și componente Arduino.

De altfel, primele motoare de imprimantă le-am schimbat pentru că nu aveau precizie”… Gândește acum la un nou proiect cu imprimanta 3D  funcționând după același principiu, pentru a realiza piese cu parametri prestabiliți, pe plastic, după o schiță gândită pe calculator. ”Domnul profesor Dimitrie Filip m-a încurajat și mi-a acceptat ideile. Mi-a dat și alte soluții și m-a făcut să cred în mine. Și nu mă opresc aici. Gândesc un proiect cu imprimanta 3D după același principiu, dar cu alte dimensiuni pentru a imprima piese pe plastic conform unei schițe din calculator. Va fi necesar să cumpărăm anumite piese, cum ar fi suprafața ce trebuie încălzită, asigurând o bună aderență a plasticului.”

PrintEngrave este o ”imprimantă” multifuncțională creată pentru a desena cablaje PCB, pirogravare pe lemn sau gravarea de mici desene pe materiale feroase. Căpitanul sau creierul este un Andruino Nano care dirijează două motoare 28BYJ-48 cu ajutorul controloarelor ULN2003 și a unui servomotor de 9g.

Din palmares: Participant la etapa județeană, Câmpulung, locul 2 la secțiunea Roboți. Student pentru o zi la USV ‒ locul 2. InfoEducația faza județeană ‒ locul 2. RoSEF la USV ‒ locul2. Noaptea cercetătorilor ‒ 29 septembrie 2017.

Sănduleasa Adrian a realizat un proiect pentru o casă în care, printr-un telefon inteligent, smartphone, folosind senzori sau conexiuni bluetooth poate implementa multe dotări care să ajute locatarii. Fără formula magică „Sezam, deschide-te”, poate să închidă sau să deschidă ușa de la garaj, să comande urcarea sau coborârea liftului, să aprindă becurile în locuință, să ilumineze terenul de tenis. Mai mult, să detecteze temperatura, să strângă rufele când începe ploaia, să verifice nivelul apei din piscină. Pe parcurs, i se pot implementa și alte dotări. ”De altfel, mă gândesc să elimin folosirea mai multor dispozitive, telecomenzi și alte device-uri”.

Întrebat de caracteristicile schemei de automatizare, Adrian ne vorbește de programarea componentelor Arduino, de realizarea soft-ului în telefonul mobil pentru comanda dispozitivelor Arduino, de implementare a machetei cu toate dispozitivele de automatizare.

Automatizarea unei locuințe cu sistem centralizat prin intermediul unei conexiuni bluetooth sau prin folosirea senzorilor ‒ adaugă profesorul Filip ‒ ne duce tot mai mult cu gândul la lumea de mâine. Cât privește activitatea de viitor, fără amănunte, Adrian ne vorbește de un alt vis: realizarea un roboțel.

Participări la concursuri și activități: Etapa județeană, Câmpulung, locul I la secțiunea Soft utilitar urmând calificarea la etapa națională. Student pentru o zi ‒ locul 1 la secțiunea Automatizări.  Mențiune la RoSEF.

Marcu Andrei, clasa XII F umană, s-a prezentat cu proiectul Car Wash&Cofee. În palmaresul său ‒ concursul interjudețean online, Câmpulung, locul 1 la secțiunea Robotică. Student pentru o zi ‒ premiul 3 la secția Automatizări, mențiune la RoSEF, locul 1 la InfoEducația și calificarea la faza națională unde a fost împreună cu Adrian Sănduleasa și David Vultur în tabăra de la Gălăciuc ‒ Vrancea. Proiectul său are în atenție un sistem de taxare la spălătoriile auto prin SMS. ”Clientul ce dorește spălarea mașinii, ne explică, va scana un cod QR din panoul spălătoriei. Taxarea se va face automat, plata în luna următoare.

Comunicarea între client și aplicație se realizează prin conexiune bluetooth. Funcționalitatea trece prin mai multe etape. Pe un ecran LCD de 20×4 apar operațiunile de spălare și consum pentru prepararea băuturii. Deși am o formație umanistă, sunt pasionat de căutare, mă inițiez  în școală doar în TIC, dar profesorul Filip mă conduce spre domeniul vast al informaticii”.

Vultur David, din toamna aceasta student, a străbătut traseele cunoașterii sub îndrumarea domnului profesor Florin Ilincăi. La faza națională InfoEducația, a primit premiul 2 pentru proiectul Cumpără românește pe pagini Web, participând la tabăra de la Gălăciuc. La Olimpiada TIC, în mai, a obținut mențiune și medalie de argint.

Ilincăi Anca și Gabor Sebastian din clasa a XI-a, alături de Ungureanu Gabriel din clasa a X-a, au format o echipă îndrumată de d-l profesor Marcel Ciuruș având în atenție tema Smart Home lifestyle. Au gândit, proiectat, elaborat și realizat proiectele: Smart TV; Stație meteo autonomă cu Wi-Fi; Bec controlat prin Wi-Fi; Smart Eco Home. În standul deschis la Noaptea Cercetătorilor în 29 septembrie 2017, au fost urmăriți cu interes pentru spontaneitate, inventivitate și creativitate.

Pavel Maurizio Tudor din clasa a VIII a beneficiat de o dublă inițiere în tainele cerului. Profesorii Petru Crăciun și Marcel Ciuruș l-au condus spre meticuloasa și fascinanta Observare a lunii prin telescop. La standul Astronomie de la Noaptea Cercetătorilor din această toamnă, a fost expozant alături de elevii de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”.

De la clasa dragă inimii mele, a XII-a C, cuprind pe hartă reperele găniste, nu singurele ale anului școlar trecut, ce ne fac să privim înapoi cu mândrie și cu speranțe.

Inimosul Alexandru Mironov pledează pentru ”evanghelizarea prin știință”, prin pedalarea pe educație, cercetare, inovație, tehnologie, literatură, design, film științific, ateliere de creație, jocuri interactive și antrenare în dinamica realității. Paliere ce adună într-un creuzet visarea și cercetarea. Or, școala este o pepinieră de talente. Cu gândul spre mașini electrice sau spre drone, s-ar putea ca și dintre găniști să avem viitori participanți la saloane de inventică sau euroinventică.

nicu_gane_inventica_1 nicu_gane_inventica_3 nicu_gane_inventica_4 nicu_gane_inventica_5 nicu_gane_inventica_6 nicu_gane_inventica_2
<
>

ȘTIRI

error: Content is protected !!