Şase trupe de teatru concurează pentru premiile festivalului de la Fălticeni (Video)Cultură

Şase trupe de teatru concurează pentru premiile festivalului de la Fălticeni (Video)

festival_teatruConcursul de interpretare a trupelor de teatru din cadrul Festivalului Internaţional de Creaţie şi Interpretare s-a încheiat. Şase trupe şi-au prezentat piesele de teatru pe scena Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”:

Trupa „Altfel” a Centrului Cultural Municipal Caracal, cu spectacolul „Ţara lui Gufi”, de Matei Vişniec.

Trupa Teatru – Club – Tineret Iaşi (Teatrul de la Râpa Galbenă), cu piesa „Câmpul de luptă pentru oameni şi pământ”, un colaj după piesa „Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia”, de Matei Vişniec, şi versuri ale unor poeţi români, precum şi text adăugat de Emil Gnatenco;

Trupa de teatru pentru copii şi tineret „Ghioceii”, din Republica Moldova, satul Mingir, raionul Hînceşti, cu spectacolul „Soacra cu trei nunori”, adaptare scenică după povestea lui Ion Creangă. Regia Mihail Sîrbu.

Trupa PROTHA a Casei de Cultură Panciu, cu spectacolul „Oscar şi tanti roz”, în regia lui Cătălin Sfârloagă. Protha este un dintre trupele favorite pentru marele premiu, performanţă obţinută şi la ultimele două ediţii ale festivalului. Piesa va fi prezentată şi la cea de a III-a ediţie a Festivalului Europa Nova – Terres mythiques care se va desfăşura la Bruxelles în perioada 23/27 septembrie 2015.

Trupa Teatrului „Dan Alexandrescu” din Roman, cu spectacolul „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, în regia li Radu Vătavu.

Trupa „AD-HOC” din Piteşti, coordonator prof.actor Mihai Savu, cu spectacolul „Arlechino şi prietenii”, o adaptare după „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni.

Astăzi a avut loc şi concursul de recitare poezie şi monolog, ai cărui câştigători vor fi anunţaţi în cadrul aceleiaşi gale.

În această seară vor fi decernate premiile, de la ora 20.00, pe scena din incinta Muzeului de Artă „Ion Irimescu”.

Alex S.

ȘTIRI

error: Content is protected !!