Sărbătoare literară la UdeştiCultură

Sărbătoare literară la Udeşti

Chiar dacă, iată, a trecut un anotimp – primăvara, de la data desfăşurării Festivalului Naţional de Literatură „Rezonanţe udeştene”, adică 28 mai, iar acum suntem în plină vară, pentru că este luna iunie, nu pot lăsa să treacă această minunată sărbătoare fără a vă împărtăşi şi dumneavoastră cât de frumos a fost.

A fost aşa că, natura, care ne-a bântuit cu ploi multe şi reci, a hotărât altfel pentru ziua de sâmbătă. Seara ne-am supus odihnei, cu inimile strânse, ascultând şopotul monoton al ploii.  Dar dimineaţa ne-a întâmpinat cu un cer imens, albastru, fără o scamă de nor, pe care strălucea „măritul” soare, aruncându-ne raze calde, însorindu-ne inimile.

Bucuroşi, am rostit un „Slavă Domnului” şi, îmbrăcaţi în haine uşoare de vară, ne-am instalat în maşină şi am pornit către Udeşti, satul acela luminos, înşirat la poalele oadeciului.

Ne-am oprit la Primărie, pentru că de aici se dă startul sărbătorii, şi unde am fost întâmpinaţi cu un „Bine aţi venit la noi, la Udeşti!”, rostit de către viceprimarul Cristea Ostrovanu, şi cu plăcinte fermecate, strălucind în rumeneală presărată cu mult susan şi pântecele pline, pline de brânză dulce şi stafide nenumărate. În pahare abureau cafeaua şi ceaiul, apoi sticlele cu sucuri şi apă minerală.

Binedispuşi, am urcat apoi drumul către Biserica satului şi ne-am rânduit în jurul mesei din faţa altarului, pregătită cu cele de cuviinţă pentru pomenirea celor dragi nouă şi care au plecat prea curând spre alte tărâmuri neştiute, necunoscute nouă, muritorilor.

Parcă, anul acesta, Sfinţiile Lor, preoţii fraţi, Mihai şi Nicolae Fădur au ţinut o slujbă mai frumoasă ca oricând, glasurile le-au răsunat mai puternic, urcând către bolta înaltă pentru a coborâ apoi peste capetele celor ce ascultam smeriţi, cu ochii în lacrmi. Biserica este impresionantă prin dimensiunile ei, prin vitraliile şi icoanele de pe pereţi, dar şi prin vrednicia cu care Sfinţiile Lor păstrează ritualul bisericesc înzestraţi fiind cu glasuri ample pătrunzătoare.

La „Veşnica pomenire” am participat cu toţii alăturându-ne glasurile de cele ale preoţilor; am înălţat masa de pomenire pe care colacii străluceau aurii alături de lumânări clipind molcom.

La sfârşitul slujbei de pomenire părintele Mihai Fădur a cuvântat în memoria celor plecaţi şi care au fost pomeniţi, Mircea Motrici şi Constantin Ştefuriuc care şi-au găsit odihna veşnică pentru trupurile cuprinse deodată de osteneală aici, în cimitir, în liniştea de sub ramurile fremătătoare şi sub trilurile dulci ale păsărilor cerului.

Şi am pornit către cimitirul cu mormintele parcă agăţate pe numeroasele creste domoale şi care, după atâtea ploi, avea aleile precum nişte pârtii de săniuş. Cu toate acestea am reuşit să urcăm cu toţii la mormântul celui care a fost poetul şi colaboratorul ziarului „Crai nou”, Constantin Ştefuriuc”, la căpătâiul căruia d-nul director al ziarului, Dumitru Teodorescu, „supraveghea” desfăşurarea ritualului pomenirii celui plecat printre îngeri.

Elevi ai Şcolii „Haralambie Mihăiescu”, conduşi de d-na înv. Ana Iacob, cu flori în mâini, îmbrăcaţi în minunatul strai naţional, înconjurau mormântul ascultând smeriţi slujba de pomenire. S-au împărţit apoi colăcei în memoria poetului, întru neuitarea sa.

În tăcere, am coborât către mormântul cu marmură neagră în care este încrustat chipul lui Mircea Motrici, cu microfonul pregătit parcă pentru un nou reportaj. Dar păsărelele i-au luat-o înainte vestind către cele patru zări, prin trilurile lor minunate, anunţând întreaga fire de ceea ce se petrecea la mormântul celui care a fost vocea ce ne aducea ştiri din Bucovina natală, cuprinzând şi regiunea Cernăuţi dar şi Republica Moldova. Oare când s-a scurs aproape un deceniu de când Mircea ne zâmbeşte de sus, dintre nori?…

Din nou preoţii şi-au unit glasurile cu trilurile păsărilor şi au săvârşit slujba de pomenire; din nou lacrimile şi-au unit picurii cu cei ai lacrimilor Rozaliei; din nou florile şi-au plecat corolele în semn de smerenie pentru Mircea; din nou, elevii conduşi de neobosita d-nă înv. Ana Iacob, au recitat din poeziile poeţilor Mircea Motrici şi Constantin Ştefuriuc. Şi a mai trecut un an…

Ne-am adunat apoi cu toţii în curtea însorită a Casei Memoriale „Eusebiu Camilar”. Şi pentru că soarele era în crucea zilei, şi subţiase umbra, fiecare şi-a căutat ocrotirea pe sub pomii de pe marginile curţii, printre straturile de flori ce străluceau de culoare. Aici, ca în fiecare an, le-au fost înmânate premiile laureaţilor Festivalului Naţional de Literatură „Rezonanţe Udeştene”, de către preşedintele juriului, profesorul universitar, critic literar, eseist şi prozator, Adrian Dinu Rachieru, în ordinea anunţată de doamna Carmen-Veronica Steiciuc. Tineri, dar şi mai puţini tineri şi-au primit distincţiile în aplauzele numeroasei asistenţe, dar cu evidenta absenţă a unor personalităţi care, probail, printr-o scăpare din vedere, nu a fost poftite la această manifestare spirituală.

Surpriza plăcută a constituit-o prezenţa familiei domnului director Nicolae Toma de la ziarul „Zorile Bucovinei” din Cernăuţi, care a rostit un cuvânt de bun augur pentru această manifestare spirituală anuală.

De data aceasta printre elevii care au recitat poezii, a fost prezentă şi o fetiţă de numai 7 ani, pe numele ei Adela Şulea, care a interpretat din suflet, cu un talent ieşit din comun, cu totul remarcabil pentru vârsta ei fragedă, poezia „Într-o zi…” a lui Mircea Motrici. Deasemeni şi laureaţii Festivalului ne-au citit din lucrările premiate.

În încheierea acestei desfăşurări literare s-a făcut o fotografie de grup, apoi am fost poftiţi din nou la Primărie, unde ne aşteptau mesele aşternute cu feţe albe, coală de hârtie, care „gemeau” sub mulţimea bucatelor. De pe platouri mari ne răsfăţau privirile şi ne răscoleau simţurile cu efluviile aromelor, numeroase gustări sofisticat preparate şi aranjate, iar printre ele, farfurii învârfuite cu… sarmale. Un adevărat ospăţ cu răsfăţ!

Ei, dar urma partea a doua a acestei sărbători a spiritului – şezătoarea din curtea Casei Memoriale „Mircea Motrici”, unde ne aştepta neostenita Rozalia cu alte mese albite la culoare, încărcate cu farfurii mari din care ne îmbia cozonacul umplut cu nuci, stafide şi cacao, coşuri cu plăcinte pântecoase, farfurii cu prăjituri din foietaj umplut cu fructe de pădure şi caise; termosuri uriaşe în care se decanta cafeaua aromată.

Curtea s-a umplut de scriitori, poeţi, laureaţi ai Festivalului, adică: Liviu Popescu – unul dintre organizatori, Liviu Papuc, Emil Simion, Carmen-Veronica Steiciuc, fam. Ovidiu şi Isabel Vintilă, Rodica Mureşanu, Viorica Petrovici, Liviu Antonesei, Olga Iordache şi mulţi aţii.

În curtea casei, carul pregătit de sărbătoare, proaspăt vopsit şi îmbrăcat în scoarţe de lână, ofta şi scrâşnea din încheieturi, de, a îmbătrânit şi el, dar nu se dă bătut.

Ne-am ocupat locurile pe sub umbrarul de pe care via îşi împrăştia parfumul florilor, lângă fântâna cu apă rece de se aburesc paharele; pe prispa ce înconjoară casa şi pe unde se mai putea găsi puţină umbră.

Cea care a stabilit ordinea urcării în car pentru prezentarea – rostirea creaţiilor literare proprii, a fost Carmen-Veronica Steiciuc – preşedinta S S B dar şi directoarea Teatrului „Matei Vişniec”.

Primul care s-a urcat în car a fost d-nul prof. Emil Simion care a prezentat ultima carte a lui Mircea Motrici, „Pecetea stelară”, evocându-l pe autor şi opera sa.

Au urmat laureaţii Festivalului cu lucrările premiate, apoi au recitat din creaţiile proprii: Viorica Petrovici, Liviu Popescu, Carmen Marcean, Liviu Antonesei, Victor T. Rusu, Constantin Ungureanu, Coca-Maria Udişteanu şi, din nou, acel copil special, Adela Şulea, cu profunda trăire a ceea ce recita şi care a impresionat, din nou, asistenţa. Îi felicit pe fericiţii „posesori” ai unui asemenea copil cu o astfel de preocupare la vârsta jocurilor copilăriei.

Încet, încet soarele şi-a potolit dogoarea şi ne-a atenţionat că venise clipa despărţiri, cu regret, de curtea Casei Memoriale „Mircea Motrici”, cea cu uşile mereu deschise pentru vizitatori şi iubitorii de frumuseţe spirituală.

Cu ultima fotografie de grup, făcută printre maci şi trandafiri, în faţa carului ritualic, ne-am luat rămas bun, lăsând în urma noastră satul Udeşti, sat prolific în personalităţi literare, şi nu numai, îndreptându-ne, încărcaţi de bucuria unei zile dedicate spiritualităţii, către locurile cărora aparţinem.

Coca Maria Udișteanu

Foto arhivă – Centrul Cultural Bucovina

ȘTIRI

Facebook Comments