Șantierul noului spital din Fălticeni se va redeschideActualitate

Șantierul noului spital din Fălticeni se va redeschide

Activitatea pe cel mai vechi șantier din municipiu va fi reluată. Lucrările la noul spital pot începe în orice moment, după ce magistrații Curții de Apel Suceava au respins plângerea făcută de firma ieșeană Geprocon. Decizia este definitivă și a fost pronunțată de curând.

După încheierea licitației pentru lucrările suplimentare de la noul spital din Fălticeni, firma suceveană General Construct a fost declarată câștigătoare, însă operatorul economic Geprocon a depus contestație, respinsă ulterior de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Magistrații suceveni au decis că hotărârea CNSC este întemeiată. Acum rămâne ca General Construct să înceapă lucrul efectiv și să repornească activitatea din șantier după un an de pauză.

„Ne bucură faptul că am terminat, în sfârșit, acest lung proces în care am încercat să ne susținem punctul de vedere și, în final, instanța ne-a dat dreptate.”, afirmă doctorul Vlad Morariu, managerul Spitalului Municipal Fălticeni. „Ne bucură faptul că se reiau lucrările la noul spital municipal. Avem șanse mari ca acest spital să-l dăm în folosință anul viitor.”

Acesta mai spune că lucrările vor demara după ce instanța va comunica, în scris, conducerii spitalului decizia luată, etapă care este deja parcursă.

Inițial lucrările au fost blocate de lipsa avizului ISU, dar și de lipsa fondurilor pentru continuarea lucrărilor de amenajare interioară.

La sfârșitul lunii septembrie, autoritățile locale au primit de la Guvernul României prin Ministerul Sănătății suma de 5 milioane de lei.

Fondurile primite acoperă doar 30% din banii necesari pentru finalizarea noului spital. După cheltuirea acestora, clădirea va fi terminată în proporție de 95%. Potrivit estimărilor făcute de autoritățile locale, pentru finalizarea obiectivului ar mai fi nevoie de circa 10 milioane de lei.

Șantierul noului Spital Municipal din Fălticeni s-a deschis în urmă cu 25 de ani. În prezent, stadiul lucrărilor indică un grad de finalizare de 90%.

Noua unitate medicală va avea 250 de paturi, repartizate pe 7 corpuri de clădire, săli moderne de operație, aparatură de ultimă generație, circuite pentru fluide medicale, camere ventilate și grupuri sanitare individuale.

ȘTIRI

error: Content is protected !!