Restituiri: Jurnal de front (2) – O vizită acasă la Sadoveanu și în satul RădășeniRestituiri

Restituiri: Jurnal de front (2) – O vizită acasă la Sadoveanu și în satul Rădășeni

casa_memoriala_m.sadoveanu

22 iun / 5 iul 1917

Ofensiva rusă, începută acum trei zile, să desfășură în mod strălucit. Totalul prizonierilor făcuți până astăzi să ridică la 17,500 de soldați și 290 ofițeri, s’au luat 56 de tunuri, multe mortiere, miraliere și mult material de răsboiu, iar linia dușmană a fost străpunsă în mai multe puncte pe o adâncime de 6 kilometri. Luptele continuă. Acest succes mare a provocat un entuziasm mare până la delir în orașul Fălticeni. Armata rusească din localitate a făcut procesiune monstră pe strade cu muzică și steaguri roșii cu diferite inscripții, între cari cea mai de seamă era: “Noi vrem răsboiul până la victoria deplină.”

27 iun / 10 iul 1917

Având liberă după amiaza, am plecat pe la ora 4 în tovărășia d-lor profesori V. Ciurea și N. Răutu, să facem o plimbare pe jos până la vestitul sat cunoscut sub numele de Rădășeni, la 2 chilometri spre asfințit de Fălticeni. Timpul a fost cât se poate de frumos, iar drumul, în urma ploiței din timpul zilei, curat și fără praf. Am eșit din oraș pe strada care poartă numele satului pe care vrem să-l vizităm, și trecând pe dinaintea porții locuinții patriarcale a mult cetitului nostrum scriitor M. Sadoveanu, ne-am oprit câteva clipe ca să-i admirăm frumoasa grădină ce-i înconjură căsuța. Grădina are o întindere cam de două fălci și este plină de tot felul de legume: cartofi, fasole, mazăre, morcovi, mărar, pătrunjel, ceapă, etc. Aleia dela poartă care duce până la ușa locuinții, este mărginită de tei bătrâni, și pe o parte și pe cealaltă, încărcați cu floare, care a început să să vestejească. Am avut plăcerea să vedem pe doamna Sadoveanu, femeie mult apreciată și lăudată pentru spiritul său de gospodărie și mai ales pentru darul ce îi l’a adus soțul său, dar neprețuit, care face fericirea acestei familii și râvna multor familii sterpe: nouă copilași, începând dela 14 ani în jos, toți bălani cu ochii albaștri, unii mai drăgălași decât alții. În mijlocul lor și cu ochii vecinic ațintiți asupra lor, această vrednică și bună mamă își dapănă firul vieții, muncind în mulțumire și fericire, privind cum îi cresc odraslele de frumoase, pe câtă vreme neobositul ei soț își duce viața prin lumea mare, prin capitala țării, acum Iașul istoric, Iașul Unirii, al îndoitei Uniri, scriind mereu prin ziare și reviste cuvântul bun al timpului său, așa cum măiastra lui pană știe să-l aștearnă pe hârtie, dând însuflețire celor moleșiți și obosiți, și hrană sufletească celor dornici de carte și de scrisul românesc.*

*Ce păcat, mare păcat, că acest frumos nume s’a pătat pe timpul odiosului Tratat de pace dela București; purtătorul lui punându-să în contradicție cu tot crezul său de până atunci și cu tot ce scrisese cu câteva luni mai înainte în mult gustatul ziar al apărării naționale “România”, susținută de Marele cartier General. După nenorocita pace și după demobilizare, d. Sadoveanu a scris la ziarul “Momentul”, în care presară flori la picioarele lui Stere biruitorul, trecând cu cenușe pe cap în apele margilomaniste. Păcat!

Continuîndu-ne drumul pe șosea am trecut pe lângă Școala și Primăria comunei Oprișeni; clădiri frumoase și potrivite misiunii lor. În drum am întâlnit un grup mic de oameni aducând cireșe amari și vișine, în mai multe coșulețe, spre vânzare în târg, destinate anumitor negustori evrei, cari le cumpără cu 1 leu chilogramul, ca să le vândă cu 4.

După puțin timp am ajuns pe dealul numit Cetățuia, în fața căreia să răsfață pe o costișe frumosul sat Rădășeni. De pe Cetățuia am avut o priveliște încântătoare. Satul dinaintea ei este înecat într’o pădure de pomi roditori, așa încât abia să zăresc acoperișele caselor, în jurul cărora nu să află decât numai grădini, curți aprope de loc: meri, peri, pruni, cireși și vișini, dar mai cu seamă meri, meri domnești, căci merele sunt negoțul și mijlocul de căpetenie al traiului acestui sat, unic în felul lui; mere pe cari le cultivă cu deosebită îngrijire, le adună și le vând în toată țara Moldovei, până la Galați. În mijlocul satului să înalță o măreață biserică, nouă, încă nesfințită, făcută de zid în stil bizantin, cu trei turnuri, unul mai mare pe bolta din mijloc și două mai mici în față; biserică, care după cum spune vrednicul ei preot Miron Teodoriu, costă peste 100,000 de lei!

Din viața acestui popor, nu să știe mult, decât că el să compune din oameni muncitori și cumpătați în toate, trăind și lucrând tot anul ca albinele, sgârciți în felul lor, și toți cu dare de mână. Odată numai pe an știe și Rădășanul să trăiască, a 4-a zi de Paști, care să serbează cu evlavie mare, așa zisa “Mercuriea”, sau după cum îi zice poporul Nercorie (Sfântul Mercurie, patronul bisericilor). Nu mă voiu încumăta să descriu această sărbătoare unică, în care tot săteanul mănâncă bine și mult, și bea vin din greu ca să-I ajungă tot anul. Cetitorul care dorește să-și facă ideie deplină despre aceasta să cetească volumul d-lui Sadoveanu: Oameni și locuri, în care va găsi o icoană credincioasă și adevărată a acestei sărbători

De pe Cetățuia vederea omului se întinde spre miază-noapte asupra culmii Glimeia, iar spre miază-zi peste Horbaza și Stănije până ce să oprește pe vârful Ceahlăului. Mulțumită răsboiului mondial, în vârtejul căruia am intrat și noi, dealul Cetățuia își merită numele. Ce fel de cetate o fi fost aci nu să știe și nu să văd urme de ziduri; din săpăturile făcute s’au scos cioburi de oale pictate, idoli și ciocane de lut ars, un corn de Zimbru, cornițe de cerb, un ban roman legionar, etc. Acum însă bavii noștri soldați ai Regimentului 56 de Infanterie, care a dat un mare număr de eroi, chiar dela începutul răsboiului, au săpat o serie de tranșeie sistematice și după toate indicațiile militare, cari vor povesti viitorului suferințele neamului nostru în apriga luptă de întregire. Săparea tranșeielor s’a făcut sub conducerea eroilor: Căpitanul Dionisie Zaharescu și Sub-Locotenentul Alexandru Voinescu, morți mai târziu pe câmpul de luptă. Tot spre nord de Cetățuia să zărește satul Bunești, sat de graniță afurisită, peste deal de care să ascunde Suceava lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Pagini din jurnalul Dr. Vasile Bianu, chirurg șef al Spitalului Militar din Fălticeni, iunie 1917 –  mai 1918 

(Însemnări din Răsboiul României Mari – lucrarare publicată în 1926) 

Rubrică realizată pentru Cronica de Fălticeni de Alex Săvescu

ȘTIRI

error: Content is protected !!