Reîntoarceri – Personalități fălticenene în literatură și artăCultură

Reîntoarceri – Personalități fălticenene în literatură și artă

Omul de cultură V. Gh. Popa și fiul său, dr. V. V. Popa sunt prezențe permanente în urbea fălticeneană. Darul de suflet al fiului nerisipitor ce păstrează vie memoria părintelui său se întoarce în plină vară la Zilele Fălticeniului prin cele două cărți apărute la Fundația Culturală Antares în 2016: Postume și Clanța. Lansarea însoțește, ca de obicei, pioasa aducere aminte a grupului bucureștean ce-l omagiază pe eruditul cărturar Vasile Lovinescu. Simbolică asociere întru înaltul cuvântului și claritatea gândirii, cu atât mai mult cu cât afinitățile elective i-au apropiat pe cei doi‒Vasile Lovinescu și V. Gh. Popa ‒ care fac parte din elita acestui spațiu matrice.

Postumele lui V. Gh. Popa sunt repere ale memoriei și exerciții de supraviețuire surprinse și prin grafica bine gândită al lui Gabrel Baban. În zilele de toate zilele ale ”cenușii privite prin zăbrele”, poetul stă De vorbă cu țara găsind paleativul în Întâile bucurii, evocând chipuri dragi și îngenunchind în rugă: ”Răstignește-mă, Doamne, răstignește!/ Și lasă-mă așa, Doamne/Atârnat de lemn și bocit de toamne”. Aiudul l-a încarcerat, dar nu i-a putut răpi bucuria minții: ”Dalbă lamură de gând/Ți-am atârnat, bătute de păgâni/ Verigi de foc la glezne și la mâini”.

Postumele cuprind poezii din 1958 până în anul morții, 1976, fără a fi incluse în volum în ordine cronologică. ”Albă prescură jertfită” sunt toți cei din detenție și cel mai apropiat sinelui său, ” Vasile Voiculescu, esculapul,/Cu chip de Christ și sufletul de mag”. O înseninare și o undă de lumină și bucurie se desprinde din poezia evenimențială a universului de familie: Pentru Mia, Pentru Guju, Pentru Angela și Radu, Pentru Marius. Echilibru stenic au odele dedicate lui Homer, George Călinescu, Garabet Ibrăileanu, Arghezi, Mircea Eliade, Esenin și înțelepților indieni. Pentru fostul său elev Nicolae Labiș, în decembrie 1974, afirmă valoarea: ”Sunt legănări în unele poeme/Și-n altele e clocot ca de smoală…”.

Inflexiuni folclorice și reîntoarceri în mit dau consistență trăirii: ”Gunelor, nebunelor,/Fără voi n-aș fi deloc/Nici pământ, nici vânt, nici foc…”. Lirism inefabil, plenitudine a trăirii suave, cântec de dragoste și fior existențial: ”Nesfârșită și tainică noapte./Cerul e ca un măr cu merele coapte./Mere de aur, firește./Omule, ai grijă și le păzește!”.

Și fiul, scriitorul V. V. Popa, se regăsește în tatăl, dar mai dur în drumul către sine. Paginile de autoreferențialitate adună în pădurea narativă deceniile traseului profesional, decenii de cântec și relatare dureros lucidă. Culorile sunt întunecate de zarurile vremii. Vinovat fără vină, simte izul amar al unei dimineți prin ușa ușor întredeschisă a destinului. Porțile sufletului se deschid doar pentru oameni cu rectitudine morală. Desăvârșirea apostolatului este o cursă lungă în care eul se destinde în propria-i oglindire.

V. V. Popa scrie și se rescrie în ăst timp și în răstimp. Luciditatea nu-l părăsește. Vorbește despre sine și despre alții, de viața studențească, de nedreapta exmatriculare, de amarul prăbușirii unor visuri, de etapele parcurse de la medicul de țară la specialistul profesând timp de 40 ani în spitalul gălățean. Ca doctor și nu în ultimul rând, ca pacient. La Fundeni este o narațiune cutremurătoare. La fel Decretul 660 ce a semănat spaimă și teroare. Invidia confraților face victime.

Clubul supraviețuitorilor adună la cârciuma lui Anghel ca într-un alt Han al Ancuței, după model socratic, confrații în ale medicinii cu povestiri din viața profesională. Găsim narațiuni relatând întâmplări nefericite cu specialiști iscusiți dar lipsiți de caracter, apoi din partea urâtă a vieții – cazuri de mal praxis, spionarea colegilor de breaslă, încercarea de mituire, anchete ori pierderea drepturilor profesionale și civile.

Din afara vieții medicale, surprinde Moartea lui moș Gheorghe prin cutremurătorul destin de rezistență anticomunistă și nu mai puțin, Moartea domnului Pereni care dă și numele volumului Clanța. ”Clanța porții de la intrare în curte, un autentic obiect de artă turnat în alamă, reprezenta torsul și capul unei zeități” ne introduce în intimitatea vieții unui tâmplar îndrăgostit de artă care realizează rame pentru tablourile pictorilor cu deosebit simț estetic surprinzând personalitatea artistului. Cu ”admirație religioasă” scoate în evidență prin rame valoarea picturilor, nevrând să fie retribuit decât printr-un tablou pe care-l primește de la artist. Dl.Pereni adună un muzeu în aer liber și valoroase tablouri pe care le iubește și de care nu se poate despărți. Legea patrimoniului a adus prăbușirea pieții artei și vânzarea tablourilor la prețuri derizorii. Ciudatul făuritor de rame își trăiește crepusculul. Omul excepțional se sfârșește.

Puterea artei și a frumosului continuă să domine lumea. Ceea ce ne demonstrează Tatăl și Fiul prin volumele pe care le celebrăm astăzi.

ȘTIRI

error: Content is protected !!