Reducere dramatică a numărului de excursionişti la muzeele din FălticeniActualitate

Reducere dramatică a numărului de excursionişti la muzeele din Fălticeni

Luna iunie a debutat cu un număr redus de vizitatori la cele patru muzee din Fălticeni. Dacă anterior anului 2014, se manifesta deja o reducere a numărului vizitatori de la un an la altul, primele zile din luna iunie i-au pus pe muzeografi într-o situaţie nemaintâlnită până acum.

De exemplu, la Muzeul Apelor “Mihai Băcescu”, o atracţie pentru micii vizitatori care poposesc la Fălticeni, unde anul trecut, în luna iunie au poposit în medie 25 până la 30 de autocare cu excursionişti pe zi, acum sunt cel mult 10 autocare cu elevi pe zi.

Această situaţie este generată în special de ultimele reglementări legale care condiţionează organizarea excursiilor şi taberelor şcolare în România, dar şi de introducerea în calendarul şcolar a examinărilor la clasele a doua, a patra şi a şasea.

“Avem discuţii cu cadrele didactice care ne vizitează muzeul şi sunt la rândul lor nemulţumite de procedurile care trebuie îndeplinite pentru a putea organiza excursii cu elevii. Mulţi dintre ei renunţă în faţa cerinţelor legale. Cert este că în acest moment, într-o lună de vârf pentru activitatea muzeului, înregistrăm o reducere de circa 50% a numărului de vizitatori faţă de iunie 2014”, ne-a informat Maria Crăciun, muzeograf la Muzeul Apelor “Mihai Băcescu”.

Nemulţumirile se verifică şi în şcolile fălticenene. Puţini sunt profesorii care se încumetă să organizeze excursii cu elevii la sfârşitul anului şcolar.

Potrivit unui Ordin al ministrului educaţiei naţionale, din luna februarie a acestui an, profesorii care organizează excursii sau tabere şcolare sunt obligaţi, printre multe altele, să asigure existenţa unei persoane specializate în acordarea primului ajutor, dacă operatorul economic nu oferă acest lucru. În plus, la fiecare 10 elevi trebuie să existe un profesor supraveghetor. Elevii au obligaţia să prezinte organizatorilor excursiei o adeverinţă medicală care să ateste starea „clinic sănătos”.

În plus, în acest an au fost organizate în premieră evaluări ale cunoştinţelor dobândite, la nivelul claselor a II a, a IV a şi a VI a. Anunţate iniţial pentru începutul lunii mai, evaluările au fost organizate abia la sfârşitul lunii mai,  iar profesorii şi părinţii nu au mai pus accent pe excursii.

 

 

ȘTIRI

error: Content is protected !!