PSD Suceava plănuiește suspendarea președintelui Gheorghe Flutur pentru că nu pune în aplicare hotărârile CJ SuceavaPolitică

PSD Suceava plănuiește suspendarea președintelui Gheorghe Flutur pentru că nu pune în aplicare hotărârile CJ Suceava

Cresc nemulțumirile în rândul opoziției din deliberativul județean. Consilierii PSD Suceava iau în calcul inițierea procedurii de suspendare pentru președintele Gheorghe Flutur la adresa căruia formulează noi reproșuri. Social democrații spun că demersul lor are ca fundament atitudinea acestuia care ignoră în mod repetat faptul că are obligația de a pune în aplicare hotărârile Consiliului Județean, în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale.

Grupul aleșilor PSD afirmă că, în cele aproape cinci luni de mandat, mai multe hotărâri adoptate de CJ Suceava nu au fost duse la îndeplinire deși au fost considerate ca fiind foarte importante pentru dezvoltarea economică, culturală, socială a județului.

Motivul a fost, în mod evident, faptul că aceste hotărâri nu au avut paternitatea PNL-PDL, ci au fost promovate, la momentul respectiv, de consilierii PSD care dețineau majoritatea.

PSD Suceava susține că în prezent s-a ajuns la o situație complet atipică, în care președintele Gheorghe Flutur se gândește să reanalizeze aplicarea unei hotărâri adoptate de majoritatea consilierilor puterii din CJ Suceava.

Proiectul de hotărâre privind participarea unei delegații numeroase de la Consiliul Județean, în luna octombrie, la Târg de turism de la Bergamo, i-a înfuriat pe social democrații suceveni, acțiune catalogată de acești drept una electorală, mascată, făcută la invitația vicepreședintelui PNL Diaspora, Robert Răducescu.

”Consilierii PSD s-au opus acestei deplasări prin vocea liderului Cătălin Nechifor.”, se arată în comunicatul de presă. ”Nu este firesc a se cheltui din banii publici, o sumă importantă (92.500 lei) pentru participarea la un târg de bunuri de larg consum. Asta în defavoarea participării, în februarie, la un alt târg, tot la Bergamo, cu specific turistic, în care se va putea promova, cu adevărat, potențialul turistic al județului.”

Grupul aleșilor PSD din deliberativul județean spune că vor monitoriza modul în care președintele Gheorghe Flutur va explica de ce nu pune în aplicare o hotărâre adoptată, în mod obedient și nejustificat, de majoritatea formată de colegii săi de partid, în Consiliul Județean.

Totodată ei vor să afle și de ce nu acesta nu a ținut cont de sugestiile sau amendamentele formulate, în mod pertinent, de consilierii PSD ca element esențial pentru instalarea unui climat de normalitate în Consiliul Județean.

ȘTIRI

Facebook Comments