Promovabilitatea la examenul de Bacalaureat în Fălticeni crește cu aproape 3% după soluționarea contestațiilor depuseEducație

Promovabilitatea la examenul de Bacalaureat în Fălticeni crește cu aproape 3% după soluționarea contestațiilor depuse

Peste 160 de absolvenți de la cele trei colegii din Fălticeni au așteptat creșteri de medii după contestațiile formulate la Bacalaureatul din acest an. Din cele 252 de note contestate, 72 de note au crescut iar 28 au scăzut după soluționarea contestațiilor. De remarcat că promovabilitatea a crescut la toate colegiile.

Cea mai mare creștere, care depășește 4 %, fiind înregistrată de Colegiul „Vasile Lovinescu”.

Calculele arată o creștere cumulată de aproape 3 procente la nivel local, la 70,01% (încă 18 absolvenți au obținut note de promovare după contestații): C.N. Nicu Gane – 94,82% (+1,35%), C.T. „Mihai Băcescu” – 66,66% (+1,98%), C.V. Lovinescu – 43,16% (+4,7%). Calculele includ şi rezultatele absolvenţilor din promoţiile anterioare.

Contestațiile au adus și singura medie de 10 la nivelul colegiilor din Fălticeni, în cazul absolventei Larisa Andreea Pălie de la Colegiul Național „Nicu Gane”.

În județul Suceava, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, numărul total de contestații depuse a fost 2354, dintre acestea 858 (36,4%) au dus la modificarea notelor inițiale.

Dintre cele 858 de medii modificate, 605 (70,5%) au fost modificate prin creștere, iar 253 (29,5%) prin scădere.

Diferențe mai mari de 1,5 puncte între evaluarea inițială și cea de la contestații sunt în cazul a 7 note, astfel:
– o notă la Limba și literatura română a fost crescută cu 2 puncte, iar două note la Istorie au fost crescute cu 1,55 puncte;
– trei note la Limba și literatura română au fost scăzute cu 2,4 ; 2 și 1,95 puncte, iar o notă la Istorie a fost scăzută cu 1,7 puncte.

ȘTIRI

Facebook Comments