eco_scoala_ioan_ciurea_3În semestrul I al anului şcolar 2014-2015, la nivelul Şcolii Gimnaziale „Ioan Ciurea” Fălticeni, au fost derulate mai multe proiecte educaţionale cu un rol important pentru dezvoltarea parteneriatului şcoală-familie-comunitate, ne-a informat prof. Marius Pintilii, directorul instituţiei.

Unul dintre acestea este programul internaţional Eco-Şcoala (Eco-Schools), implementat la nivelul şcolii sub coordonarea profesoaree Raluca Loghin şi a învăţătoarei Cornelia Goran. „Înscrierea unităţii noastre de învăţământ în acest program vine în completarea firească a activităţilor extracurriculare din sfera ecologiei, desfăşurate până acum cu elevii. În acest sens, trebuie menţionată performanţa din anul 2013, când Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” a obţinut locul I la Concursul Naţional Şcoli pentru un viitor verde (cu peste 3,5 tone de PET-uri reciclate)”, a declarat prof. Marius Pintilii.

Prin parcurgerea programului Eco-Şcoala, cu tema „Viaţa sănătoasă”, Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” urmăreşte promovarea educaţiei pentru sănătate, implicarea elevilor în activităţi de protejare a mediului, dezvoltarea spiritului de muncă în echipă şi a simţului estetic.

Activităţi realizate în semestrul I: Clasa mea, cartea mea de vizită (amenajarea colţului verde, realizare de coşuri pentru colectare selectivă), colectare selectivă de hârtie, PET-uri, sticlă, baterii, expoziţie de felicitări si obiecte decorative realizate din materiale reciclabile, Mănânc sănătos, trăiesc fericit! (expoziţie de proiecte pe baza temei, concurs de gastronomie ,,Cea mai gustoasă salată”, concurs de fotografie ,,Un meniu sănătos”).

De asemenea, Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni s-a înscris în Concursul de colectare selectivă „Participă activ…, colectează selectiv”, oganizat de Primăria Fălticeni şi Consiliul Local al Municipiului Fălticeni, în perioada 2 februarie – 30 noiembrie 2015.

Alex S.

ȘTIRI

error: Content is protected !!