Procurorii fălticeneni au obținut arestarea preventivă a fostului primar Ilie GhermanActualitate

Procurorii fălticeneni au obținut arestarea preventivă a fostului primar Ilie Gherman

Tribunalul Suceava a judecat marți, 7 martie, contestația Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni la decizia judecătorilor fălticeneni de a-l cerceta pe fostul primar al comunei Slatina, Ilie Gherman, sub control judiciar.

Pe 1 martie, din arestul IPJ Suceava, Ilie Gherman a ajuns în fața judecătorilor, care l-au lăsat în libertate. Procurorii au contestat această decizie și, după mai puțin de o săptămână, fostul edil a ajund după gratii pentru 30 de zile.

În propunerea de arestare formulată de procurorii fălticeneni, Ilie Gherman era acuzat de săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată și participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals în formă continuată, sub forma instigării. Pedeapsa minimă pentru aceste fapte este de 5 ani de închisoare.

Fostul primar ar fi adus persoane din comuna Valea Moldovei să voteze în comuna Slatina, mijlocindu-le stabilirea domiciliului în comuna pe care o conducea. Intenția era de a obține voturi suficiente pentru un nou mandat de primar. Ilie Gherman a pierdut însă alegerile din vara anului 2016 la o diferență de doar cinci voturi.

ȘTIRI

error: Content is protected !!