Procurorii au solicitat arestarea preventivă pentru agresorul polițistului local Constantin ParascaActualitate

Procurorii au solicitat arestarea preventivă pentru agresorul polițistului local Constantin Parasca

Judecătorii s-au pronunțat. Agresorul care sâmbăta trecută l-a lovit cu pumnii pe polițistul local Constantin Parasca, provocându-i traumatism cranio-facial, este chemat în fața instanței pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni au solicitat ieri instanței de judecată, arestarea preventivă în lipsă a inculpatului Andronache Pavel Florin.

Judecătoria Fălticeni a admis tot ieri, 23 martie, cererea și a dispus, la aceiași dată, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

În comunicatul de presă remis astăzi, procurorul mai amintește faptul că ”după ce a fost eliberată din penitenciar la data de 16 decembrie 2014, cu un rest neexecutat de 281 de zile dintr-o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru infracțiuni comise cu violență, printre care și tentativă de omor, persoana acum inculpată l-a lovit cu pumnii pe agentul de poliție, îmbrăcat în uniformă și care se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu”.

Agresorul este din Fălticeni și are 25 de ani. Incidentul s-a produs pe 21 martie la ora 18.15 și a pornit după ce doi polițiști locali au imobilizat un tânăr care se plimba cu rolele pe rampa pentru persoanele cu dizabilități, amplasată în fața Primăriei, și care a spart șase abajururi din sticlă ale unui lampadar. Persoana imobilizată era rudă cu agresorul, acesta venind din spate și lovindu-l cu pumnii, în zona feței, pe agentul superior Constantin Parasca.

Polițistul local a suferit leziuni ce necesită pentru vindecare 10 – 12 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul Andronache Pavel Florin va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1.000 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Dreptul de contestaţie este valabil timp de 48 de ore de la comunicare. Decizia judecătorilor fălticeneni a fost pronunţată ieri, 23 martie, la ora 16.45, în camera de consiliu.

ȘTIRI

error: Content is protected !!