Primarul Maricel Iacob anunță șapte noi proiecte pentru școli, utilități și infrastructura din comuna Vadu MoldoveiRegional

Primarul Maricel Iacob anunță șapte noi proiecte pentru școli, utilități și infrastructura din comuna Vadu Moldovei

Satul românesc are nevoie de modernizare. Proiectele pe fonduri europene și guvernamentale sunt șansa administrațiilor publice locale de a-și pune în plan viziunea de dezvoltare. Teancuri întregi de documentații au fost aduse la autoritățile abilitate spre aprobare.

Primăria Vadu Moldovei are șapte proiecte, unele depuse iar altele în curs de realizare, prin care sunt propuse modernizări ale unor obiective. Edilul Maricel Iacob vrea reabilitări capitale la patru școli, construirea unei noi grădinițe, dar și rețea de apă pentru patru sate.

Nici infrastructura nu a fost lăsată deoparte.

Două proiecte prevăd modernizarea unor căi rutiere în lungime de aproximativ 9 kilometri. Primul dintre proiecte prevede realizarea unui drum de 4,5 km în satele Ciumulești, Vadu Moldovei, Dumbrăvița și parțial Nigotești, iar cel de-al doilea vizează modernizarea unor drumuri în satele Ioneasa și Mesteceni, pe o distanță totală de aproximativ 4 kilometri. Ambele au fost depuse pe măsura 7.2, ultimul pas fiind deschiderea liniei de finanțare.

Un alt obiectiv anunțat de primarul comunei Vadu Moldovei este cel legat de Căminul Cultural din satul Ciumulești, proiect care se află deja pe masa factorilor decizionali ai Companiei Naționale de Investiții.

În vizorul autorităților locale este și infrastructura pe linie de educație. Patru școli sunt plănuite pentru reabilitare, proiectele fiind deja în lucru, la etapa caietelor de sarcini. Unitățile vizate sunt cele din Dumbrăvița, Nigotești și Vadu Moldovei (Școala nr.1 și nr.2).

Primarul Maricel Iacob susține că prin intermediul acestor proiecte se urmărește modernizarea rețelei școlare, pe lângă reparațiile necesare acestea urmând să aibă săli de clasă la standarde actuale, grupuri sanitare, instalație termică și electrică, tâmplărie complet noi. Costurile se ridică la 8 milioane de lei.

Printr-un proiect pe fonduri europene se dorește construirea primei grădinițe cu sediu propriu din comuna Vadu Moldovei. Acesta va fi amplasată în satul Ciumulești. Unitatea va putea oferi spațiu pentru trei sau patru grupe de preșcolari.

Edilul localității și-a exprimat dorința înființării unui sistem de alimentare cu apă pentru patru sate. Beneficiarii proiectului vor fi câte sute de gospodari din Dumbrăvița, Nigotești, Movileni și Ioneasa.

Pe linia utilităților publice se urmărește, printr-un proiect separat, dezvoltarea unui sistem de canalizare cu stație de epurare. Rețeaua se va întinde în toată comuna care numără 4.000 de locuitori. Acest ultim proiect este depus prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală) cu finanțare de la Guvernul României.

ȘTIRI

error: Content is protected !!