Primarul din Rădășeni despre preotul Petru Gavril: Un suflet curat, blând și generos s-a dus spre locuri senineActualitate

Primarul din Rădășeni despre preotul Petru Gavril: Un suflet curat, blând și generos s-a dus spre locuri senine

Tristețe nemărginită în satul Lămășeni. Moartea fulgerătoare a preotului Petru Gavril, care și-a pierdut viața în cumplitul accident de sâmbătă seara, a lăsat în gol imens în sufletele localnicilor. Oamenii s-au adunat ieri seară la biserica unde slujea preotul, în vârstă de 35 de ani, au aprins lumânări și s-au rugat pentru copiii și soția acestuia.

Primarul Neculai Perju s-a declarat șocat de moartea părintelui paroh de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Lămășeni, dispariție prematură și neașteaptată pentru întreaga comunitate.

Edilul comunei Rădășeni spune că vestea morții preotului Petru Gavril a aflat-o din presă și că regretă pierderea unui preot și cetățean cu deosebite calități morale.

Astăzi primarul Perju a transmis membrilor familiei și rudelor câteva gânduri din partea administrației locale.

„Cu profundă tristețe în suflet, ne exprimăm regretul pentru dispariția fulgerătoare a preotului Petru Gavril care a plecat dintre noi spre locuri senine. Un suflet curat, blând și generos este acum printre îngeri. În același timp plângem dispariția unui alt vlăstar al familiei, un înger care acum pleacă spre cele veșnice împreună cu tatăl ei.”, se arată în mesajul public trasmis de primarul Neculai Perju și membrii Consiliului Local Rădășeni. „Părintele Petru Gavril va rămâne mereu în amintirea noastră și în inimile noastre ca păstorul cel bun, preotul smerit din parohia Lămășenilor, familistul și omul de înaltă ținută spirituală care povățuia oamenii pe drumul mântuirii. Ne rugăm bunului Dumnezeu pentru însănătoșirea grabnică a membrilor familiei aflați pe patul de suferință, iar pentru cei trecuți din viață în cumplitul accident ne rugăm pentru odihna lor veșnică. Iubită familie, iubite rudenii, vă împărtășim durerea și vă transmitem condoleanțele noastre cu gândul să vă aline marea pierdere. Dumnezeu să-i ierte.”

Printre cei care l-au cunoscut îndeaproape pe părintele Petru Gavril este și viceprimarul localității.

Copleșită de vestea morții tânărului preot, profesoara Maricica Păun le-a povestit cu durere în suflet jurnaliștilor Cronicii de Fălticeni despre cel mai iubit duhovnic din Lămășeni.

„Pot să vă spun atâtea lucruri frumoase despre părintele Petru. Mi-a fost duhovnic. Un om de mare caracter, își iubea semenii ca pe propria familie.  Mulți preoți au fost în parohia noastră, dar ca preotul Petru Gavril, nu a mai fost nimeni până acum.” a declarat viceprimarul comunei Rădășeni pentru cotidianul Cronica de Fălticeni. „Era o efervescență spirituală de când părintele Gavril a venit în parohia noastră. Atât el cât și soția lui, Maria, i-au atras pe tineri la biserică, au făcut lucruri minunate în biserică. Erau o familie model, oameni modești, dar extrem de generoși. Oameni cu suflet mare. Pentru mine și pentru localnicii din Lămășeni este o pierdere imensă. Cu toții suferim alături de rude, prieteni și familie. Dumnezeu să-l ierte pe părintele nostru, iar familiei îi dorim să aibă puterea să treacă peste aceste momente dificile.” 

Preotul Petru Gavril a plătit cu viața într-un cumplit accident rutier produs de un alt șofer care s-a izbit frontal în mașina condusă regulamentar de parohul bisericii din Lămășeni.

Împreună cu soția, cei patru copii, sora și cumnatul său s-au pornit la drum spre Iași unde și-au propus să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Impactul deosebit de violent dintre cele două mașini s-a soldat cu 5 morți și 4 răniți.

Sora și cumnatul preotului au murit pe loc, iar una dintre fetițele familiei Gavril a decedat la scurt timp la Spitalul municipal Fălticeni. Soția acestuia este în continuare în stare gravă la Spitalul Județean Suceava.

De asemenea, șoferul din Sasca Nouă, care a intrat pe contrasens lovind mașina în care se afla preotul și ceilalți 7 pasageri, a murit pe loc.

 

ȘTIRI

error: Content is protected !!