Primarul Cristinel Bărculescu și-a prezentat raportul de activitate în fața cetățenilor din comuna DolheștiRegional

Primarul Cristinel Bărculescu și-a prezentat raportul de activitate în fața cetățenilor din comuna Dolhești

Faptele care nu se spun se uită. Un edil din zona Fălticeni și-a propus să le vorbească cât mai des oamenilor din comună despre activitatea de zi cu zi din administrația locală. Convins că trebuie să fie bine informați, primarul Cristinel Bărculescu le-a prezentat sătenilor raportul de activitate pe primele două luni de mandat.

Profitând de un eveniment organizat de consilierii PSD la Căminul Cultural, primarul comunei Dolhești și-a făcut cunoscută munca dar și planurile de viitor.

Localnicii au aflat că edilul lor vrea să înnoiască infrastructura din învățământul local, să înfrumusețeze comuna și să acceseze fonduri guvernamentale pentru proiecte de utilitate publică. Mesajul a fost centrat pe înnoire și dezvoltare, muncă și seriozitate. Primul gospodar al comunei Dolhești a lăsat să se înțeleagă faptul că banul public va fi cheltuit cu chibzuială, transparența în administrație fiind unul din dezideratele acestui prim mandat.

Primarul Bărculescu a început cu înnoirea chiar cu sediul unde își desfășoară activitatea. Au fost executate lucrări de renovare la interior și exterior, cât și reparații la mobilierul stradal din apropiere. S-a făcut curățenie în zona obiectivelor din comună și s-a reabilitat stația de autobuz.

Din bugetul nu prea bogat al comunei s-au direcționat fonduri pentru reabilitarea unor elemente de infrastructură și drumuri.

Profesor de meserie, Cristinel Bărculescu și-a făcut cunoscute și intențiile legate de proiectul care prevede alimentarea cu apă potabilă. El a spus că lucrările pentru implementarea proiectului au fost reluate, iar în primăvara anului viitor speră ca satul Valea Bourei să poată fi racordat la rețeaua de apă.

Momentul Eroilor din localitate urmează să fie restaurat integral, însă până atunci au fost executate lucrări de amenajare pietonală în preajma obiectivului.

”Sunt foarte multe lucruri de făcut în comuna noastră. Există voință și deschidere din partea mea, trebuie doar să avem răbdare și putere de muncă.”, le-a spus primarul Cristinel Bărculescu celor prezenți. ”Dorința de schimbare în bine este mare, însă, vă rog, să fim uniți, să fiți alături de mine. Ambiția mea este să fac mult mai mult și vreau să înțelegeți că Dolheștiul este deja pe calea cea bună. Muncim, investim, modernizăm și pentru comunitate.”

Pentru biserica monument istoric, ce poartă hramul ”Sfânta Cuvioasă Parascheva”, edilul comunei plănuiește un amplu proiect de reabilitare cu fonduri europene. Primele discuții cu firmele de consultanță au fost inițiate, speranța autorităților locale fiind atragerea de turiști spre lăcașul zidit în urmă cu 535 de ani de cumnatul voievodului ”Ștefan cel Mare”.

Raportul de cinci pagini al primarului mai include și un capitol dedicat educației și stării de „sănătate” a clădirilor. Cristinel Bărculescu le-a transmis sătenilor faptul că au fost depuse trei solicitări de finanțare privind reabilitarea școlii vechi din Dolheștii Mari, școlii din Dolheștii Mici și Valea Bourei.

Ultimele două unități de învâțământ au primit 981.000 de lei, respectiv 784.000 de lei, sume necesare pentru modernizare.

Ca planuri de viitor, edilul comunei Dolhești vrea să continue înfrumusețarea comunei de la un capăt la altul, inclusiv amenajarea unui parc cu alei, continuarea lucrărilor la proiectul aducțiunii de apă, reabilitarea căminului cultural, construirea de spații de joacă pentru copiii de la grădinițe, dar și amenajarea cu fonduri europene a unui centru permanent pentru bătrâni.

Următorul raport de activitate va fi prezentat la finalul lunii decembrie, atunci când primarul Bărculescu va trage linia după primele 6 luni de la învestirea în funcție.

ȘTIRI

error: Content is protected !!