Primarul Cristinel Bărculescu i-a premiat la Gala Laureaților Dolheșteni pe 70 de elevi silitori și 10 cupluri de aurRegional

Primarul Cristinel Bărculescu i-a premiat la Gala Laureaților Dolheșteni pe 70 de elevi silitori și 10 cupluri de aur

Sunt exemple și modele de urmat pentru comunitate. Două generații diferite au fost elementul central al evenimentului Gala Laureaților Dolheșteni, eveniment organizat la inițiativa primarului Cristinel Bărculescu și grupului de consilieri locali PSD. Aceștia și-au propus să-i prezinte localnicilor pe tinerii silitori la învățătură, dar și pe bătrânii satului care și-au unit destinele acum 50 de ani în urmă.

Susținută duminica trecută, prima ediție s-a desfășurat în fața unui public numeros. Peste 300 de persoane au fost prezente în sala Căminului Cultural.

Evenimentul a fost deschis la ora 14 de ceremonia religioasă dedicată familiilor care au sărbătorit Nunta de Aur. La Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva mai mulți preoți au citit rugăciuni pentru binecuvântarea fericitelor cupluri din Dolhești care au petrecut jumătatea de veac.

După cuvântarea preotului, edilul Bărculescu le-a dăruit celor 10 familii aniversate câte o icoană și o diplomă aniversară.

Manifestarea Gala Laureaților Dolheșteni a continuat de la ora 15 cu un spectacol artistic, premierea elevilor și cuplurilor.

Evenimentul a fost deschis de grupul folcloric ”Balada”, condus de profesoara și interpreta Maria Tanasă, originară din Dolhești.

Apoi au fost premiați peste 60 de copii din clasele V-VIII și 10 elevi din clasele IX – XII cu rezultate deosebite la învățătură, în anul școlar 2015 – 2016.

Au urmat alte momente artistice susținute de Grupurile Folclorice ”Străjerii” din Dolhești, după care primarul Cristinel Bărculescu și-a prezentat raportul de activitate pe primele două luni de activitate cât și intențiile administrației locale în următoarele trei luni.

Familiștii care au împlinit 50 ani de la căsătorie au fost din nou în centru atenției. 10 cupluri de aur au urcat pe scenă în aplauzele localnicilor. Dacă doamnele au primit buchete de flori, bărbații au primit șampanie. Edilul comunei le-a înmânat diploma aniversară și cutii cu bomboane, iar publicul le-a cântat aniversaților ”La mulți ani”.

Prima ediție Gala Laureaților Dolheșteni este un demers pentru recunoașterea valorilor locale din partea primarului Cristinel Bărculescu și consilierilor locali PSD, un îndemn la performanță în educație, susținerea culturii, tradițiilor locale și oamenilor care reprezintă cu cinste plaiurile natale.

Programul evenimentul s-a încheiat cu un regal de muzică populară susținut de Ansamblul ”Ciprian Porumbescu”.

ȘTIRI

error: Content is protected !!