Primarul Coman, preşedintele Nechifor şi parlamentarii Stan şi Donţu au deschis noul an şcolar la FălticeniInvăţământ

Primarul Coman, preşedintele Nechifor şi parlamentarii Stan şi Donţu au deschis noul an şcolar la Fălticeni

Debutul zilei de 15 septembrie a fost unul încărcat pentru oficialităţile locale şi judeţene, care au ţinută să onoreze cu prezenţa lor deschiderea anului şcolar 2014-2015.

Timp de aproape 5 ore, în judeţul Suceava s-a desfăşurat un adevărat tur de forţă al celor care conduc instituţiile publice de conducere. Pe lista localităţilor vizate s-a aflat şi Fălticeniul.

Prima şcoală din Fălticeni care a marcat deschiderea anului şcolar a fost Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea”, şcoală care porneşte la drum cu un nou director, în persoana profesorului Marius Pintilii. La întâlnirea de la „Ciurea” a fost prezent şi primarul Cătălin Coman.

De altfel, administraţia locală a fost reprezentată, la nivel de conducere şi consiliu local, la toate festivităţile care au marcat începerea anului şcolar în instituţiile de învăţământ din Municipiul Fălticeni (şcoli, grădiniţe, colegii). După Şcoala „Ioan Ciurea”, primarul Coman a mers şi la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” şi la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”.

După ora 10, primarului i s-au alăturat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava –  Cătălin Nechifor şi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean – prof. Gheorghe Lazăr. Cei trei au participat la festivităţile programate le Grădiniţa Specială, Colegiul Naţional „Nicu Gane” şi Colegiul „Vasile Lovinescu”.

Cu sprijinul financiar al administraţiei judeţene, la Grădiniţa Specială din Fălticeni au fost realizate în această vară reparaţiile interioare, a fost înlocuită tâmplăria şi au fost achiziţionate dotări noi.

De la directoarea instituţiei, prof. Elena Varganici am aflat că Grădiniţa Specială din Fălticeni funcţionează în noul an şcolar cu un număr de 105 copii, cu dizabilităţi de intelect, senzoriale, autism.  Copiii provin din Fălticeni, din judeţul Suceava şi din judeţele învecinate. Grădiniţa Specială funcţionează la Fălticeni din anul 1955 de ani. Din perspectiva serviciilor educative pe care le oferă este a treia intituţie de profil din România. Grădiniţa este subordonată financiar Consiliului Judeţean Suceava.

Au mai fost prezenţi la festivităţile din Fălticeni: parlamentarii Ioan Stan şi Ovidiu Donţu (la Colegiul Naţional „Nicu Gane” şi Colegiul „Vasile Lovinescu”), vicepreşedintele CJ – Alexandru Rădulescu (la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”) inspectori şcolari, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, preoţi de la parohiile din Fălticeni şi din Protopopiatul Fălticeni.

Şeful administraţiei locale a transmis în intervenţiile pe care le-a avut la întâlnirile cu elevii şi cadrele didactice un mesaj de sprijin şi colaborare în beneficiul dezvoltării unui învăţământ de bună calitate.

Primarul Gheorghe Cătălin Coman a precizat că finanţarea investiţiilor în învăţământ rămâne o prioritate a administraţiei locale. El a mai afirmat că, pe lângă bursele şcolare finanţate de la bugetul local, municipalitatea va recompensa la finalul anului şcolar 2014-2015 performanţa şcolară, atât  în ceea ce priveşte elevii cât şi, în premieră, cadrele didactice.

ȘTIRI

error: Content is protected !!