Primăria Rădășeni și-a luat adio de la parcul de eolieneExclusiv

Primăria Rădășeni și-a luat adio de la parcul de eoliene

Producția de energie verde a devenit o sursă sigură de venit și atrage în țara noastră tot mai mulți investitori. Speranțe s-au întrezărit încă de anul trecut și în comuna Rădășeni când firma germană WPD în asociere cu Deutsche Bank și-au arătat disponibilitatea alocării câtorva milioane de euro pentru primul proiect eco-energetic din zona Fălticeni. Numai că, după doar un an, nemții care și-au propus dezvoltarea unui parc de eoline pe o suprafață de peste 200 de hectare au renunțat la investiție.

 Vestea nu i-a căzut deloc bine primarului Neculai Perju.

Dacă în majoritatea cazurilor investitorii fug din cauza birocrației, a condițiilor fiscale neprielnice sau a autorităților incompetente, în cazul de față ”vina” aparține exclusiv naturii.

”Am fost înștiințati de firma germană că parametrii înregistrați timp de un an pe locurile unde erau prevăzute să fie ridicate eolienele nu corespund nivelului obișnuit care să asigure gradul de eficiență dorit. Din acest motiv s-a renunțat la realizarea parcului de eoliene”, ne-a declarat edilul șef al comunei Rădășeni.

Buletinele de analiză pe curenții de aer au scos la iveală faptul că vânturile din zona măsurătorilor circulau mult prea jos, adică la 70-75 metri față de nivelul solului.

”Specialiștii germani au rămas surprinși pentru că, la înălțimea la care veneau paletele și turbina, vântul nu era predominant.”, afirmă Neculai Perju. ”În loc să fie prezent la 100 -150 metri, acesta era turbionat și ajungea undeva pe la 70, cel mult 75 de metri. Era mai jos decât se așteptau ei. Din păcate, problema asta a persistat pe toată perioada anului.”

Inginerii companiei germane au mai spus autorităților locale că rareori s-au confruntat cu astfel de cazuri, în care curenții turbionari într-un câmp deschis să fie regăsiți sub pragul de 100 de metri. Date fiind dimensiunile piciorului turbinei, dar și proporțiile elicei (paletele având aproximativ 50 metri lungime), deschiderea unui astfel de investiții ar fi însemnat pierdere curată.

WPD este lider de piață în Germania pe segmentul său de activitate și intenționa ridicarea unui număr de 4 turbine cu o capacitate de 4 megawati per eoliană.

Locul ales de specialiști pentru măsurători și amplasarea sistemelor de energie regenerabilă era islazul comunei Rădășeni, la limita cu comuna Cornu Luncii, în apropierea drumului DN 2E.

Primele trei turbine urmau să fie montate în anul 2014.

”Pentru comuna noastră existența unui astfel de parc de producție a energiei ecologice ar fi însemnat ceva foarte important. Ca beneficiu, 2% din energia introdusă în sistemul național ar fi revenit comunei Rădășeni. Livrarea resurselor se răsfrângea asupra costurilor pe care le aveam cu iluminatul public și cel al instituțiilor.”, conchide primarul Neculai Perju.” S-au făcut investiții în ceea ce privește studiile de fezabilitate, s-au instalat aparate pentru măsurători, s-au făcut intabulări cu terenurile respective unde urmau să amplaseze eolinele. Terenul era pregătit. Mai rămâneau să fie făcute doar drumurile de acces la turbine”,

Germanii de la WPD mai au investiții similare în județul Buzău, dar și în județul nostru, la Ciocănești, însă cel mai avansat proiect era acesta de la Rădășeni.

Șanse ca un nou parc de eoliene să ”răsară” în județul Suceava există.

Dacă analizele curenților de aer ies bine, acesta ar putea fi amplasat între Fălticeni și Gura Humorului, în zona comunei Berchișești.

ȘTIRI

Facebook Comments