Primăria Fălticeni începe distribuirea ajutoarelor alimentare europeneLocal

Primăria Fălticeni începe distribuirea ajutoarelor alimentare europene

După Rusalii, marţi, 21 iunie, Primăria Fălticeni va începe distribuirea ajutoarelor alimentare europene, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020.

Beneficiare sunt persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană.

Municipalitatea a anunţat că alimentele se vor distribui zilnic (până vineri), între orele 9-14, la cantina fostului Centru de Plasament Fălticeni, de pe Alee Căminului, cartierul Maior Ioan.

Distribuţia se face în baza listelor cu beneficiari întocmite cu sprijinul instituţiilor statului.

Categoriilor vizate anterior de acest sprijin – beneficiarii legii privind venitul minim garantat, şomerii, pensionarii sistemului public de pensii, beneficiarii indemnizaţiei sociale pentru pensionari, persoanele beneficiare de indemnizaţii şi sporuri de invaliditate, veterani şi văduve de război, persoanele cu handicap grav şi accentuat – li se adaugă o nouă categorie, a persoanelor fără venituri.

Pentru persoanele fără venituri, distribuția alimentelor se face în baza următoarelor acte: cerere, adeverință de la administrația fiscală, declarație pe propria răspundere și copie după actul de identitate.

Peste 2500 de fălticeneni ar urma să beneficieze de acest sprijin. Un pachet conţine: făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conservă de carne (vită), pateu ficat de porc, orez, conservă tomate şi fasole boabe.

ȘTIRI

Facebook Comments