Primăria comunei Baia pune umărul la reconstrucția casei unei familii cu posibilități materiale foarte reduseRegional

Primăria comunei Baia pune umărul la reconstrucția casei unei familii cu posibilități materiale foarte reduse

Sunt săraci iar casa riscă să cadă peste ei. Membrii unei familii din satul Baia sunt ajutați de autoritățile locale să-și refacă locuința care se află într-o stare avansată de degradare. Veniturile celor trei membri abia acoperă nevoile traiului de zi cu zi.

După un ajutor de urgență în valoare de 2.000 lei, acordat în primăvară, Primăria Baia participă acum cu forță de muncă la reconstrucția casei de pe strada Ilie Pintilie, la numărul 59.

Aici locuiește familia Grădinaru, tatăl Gheorghe (72 ani) cu copiii, Mihai (36 ani) și Brândușa (31 ani).

Mama s-a prăpădit în urmă cu mai mulți ani, răpusă de o boală incurabilă. Băiatul lucrează cu ziua pe unde apucă, iar sora acestuia primește pensie pentru handicap accentuat.

Construită în urmă cu 40 de ani, casa din lemn și lut nu este locuibilă. Acoperișul din draniță șubrezit și găurit, permite ploii să își facă loc în casă cu ușurință. Pereții celor trei camere sunt crăpați de sus până jos, iar bucăți din tavan au început să cadă peste tot.

Condițiile de locuit sunt inumane și inacceptabile.

Situația celor trei consăteni nu i-a lăsat indiferenți pe primărița Maria Tomescu și viceprimarul Mihai Biserică, oamenii din fruntea comunei care au decis să intervină cu forțe proprii ca să-i ajute pe membrii familiei Grădinaru care au trecut și prin alte momente grele.

Ne bucurăm că putem ajuta și sprijini familia Grădinaru. Este un gest firesc și, în același timp, un caz care nu suferea amânare.”, ne-a declarat primarul Maria Tomescu. ”Nu poți să lași trei oameni să se zbată în astfel de condiții! Am ținut să facem acest lucru, să le întindem o mână de ajutor, pentru că ne pasă, dar și pentru că vrem ca oamenii din Baia să înțeleagă faptul că trebuie să ne implicăm cu toții. Nu doar autoritățile trebuie să intervină, ci și consătenii, să își afirme sprijinul pentru cei de lângă ei.” 

De câteva zile se lucrează la reabilitarea casei.

Momentan se reface acoperișul, astfel încât oamenii să poată dormi liniștiți. Până acum copiii au dormit printre vecini. Fac asta de când au venit ploile și frigul. Nici septuagenarul Gheorghe Grădinaru numai poate trăi în propria casă.

Lucrările sunt făcute cu ajutorul câtorva beneficiari ai ajutorului social, aflați în plată la Primăria Baia, mobilizați de edilul Maria Tomescu.

Aflați în vizorul autorităților locale de mai mulți ani, ca unul din cele câteva cazuri sociale extreme, familia Grădinaru se va reuni sub același acoperiș după ce lucrările se vor încheia.

Toți cei care pot ajuta la reabilitarea locuinței sunt bineveniți.

Printre cei care au dorit să contribuie se numără consilierul local Vasile Oniceanu care a donat materialul lemnos pentru realizarea acoperișului.

Primarul Tomescu spune că imediat ce lucrările vor fi încheiate, va propune aleșilor din Consiliul Local alocarea unei noi tranșe de bani, aproximativ 3.000 lei, sumă care va fi folosită pentru repararea pereților deteriorați ai casei, astfel încât Gheorghe, Mihai și Brândușa să treacă iarna cu bine.

ȘTIRI

error: Content is protected !!