Prezenţe fălticenene în turneele de tenis organizate la sfârşitul săptămâniiSport

Prezenţe fălticenene în turneele de tenis organizate la sfârşitul săptămânii

Duminică 24 august, patru tineri jucători de tenis din Fălticeni vor participa la turneele organizate de Federaţia Română de Tenis.

Vasile Filip (12 ani), câştigător în trei turnee în ultima lună, va participa la „Cupa Emy”, care va avea loc la Roman în perioada 24-29 august. „Îi mulţumim domnului Grigore Florea pentru sprijinul pe care ni-l acordă pentru ca Vasile Filip să poată participa la acest turneu”, ne-a declarat Marcel Dascălu, cel care se ocupă de pregătirea copiilor la Clubul Sportiv Nada Florilor.

Emoţii şi pentru trei fete din cadrul clubului, care vor participa la turneul organizat la Dorohoi în cadrul Concursului Tenis 10 FRT. Sara Guşă (7 ani), Andreia Anton (9 ani) şi Evelina Tănase (8 ani) vor juca în grupa portocalie. De meţionat că la acest turneu vor concura atât fete cât şi băieţi (fără diferenţiere). „M-aş bucura să avem cât mai mulţi copii prezenţi în turneul de la Dorohoi. Este o oportunitate pentru cei mici, pentru a căpăta experienţă în competiţii oficiale. Sara, Andreia şi Evelina sunt trei fetiţe talentate şi vreau să le mulţumesc părinţilor pentru că sunt dispuşi să le susţină în ceea ce fac. Până acum Sara a câştigat în turneele de la Dorohoi două medalii de bronz şi una de argint. La acest nivel nu urmărim performanţa ci, aşa cum am spus, experienţă”, ne-a declarat Marcel Dascălu.

Tenis 10 FRT, program creat și implementat de către ITF (International Tennis Federation) la începutul anilor 2000, ca parte integrantă a campaniei “Play and Stay”, reprezintă o extensie de soluții pentru îmbunătățirea activității în cadrul categoriei de copii U10, urmărind atragerea copiilor spre jocul de tenis încă de la vârste foarte mici, inițierea și selecția celor cu aptitudini pentru performanță, organizarea de competiții motivatoare, integrarea tenisului în categoria factorilor participanți la îmbunătățirea stării de sănătate și a educației generale.

ȘTIRI

error: Content is protected !!