Prăpăd într-o gospodărie din comuna Vulturești: Casă distrusă de flăcări după ce s-a turnat benzină peste jarul din sobăRegional

Prăpăd într-o gospodărie din comuna Vulturești: Casă distrusă de flăcări după ce s-a turnat benzină peste jarul din sobă

Noapte de foc pentru Pompierii Detașamentului Fălticeni. Aceștia au fost chemați să intervină la un incendiu devastator produs în gospodăria unei familii din comuna Vulturești. Prăpădul s-a declanșat la orele serii când flăcările au început să pună stăpânire metru cu metru pe locuința acesteia.

Pompierii au intervenit în satul Valea Glodului cu două autospeciale cu apă și spumă pentru lichidarea incendiului. În sprijinul acestora au sărit și lucrătorii Serviciului de Voluntariat din cadrul Primăriei Vulturești.

Când cele două echipaje au ajuns la fața locului, casa ardea în totalitate. Flăcările au fost amplificate și de faptul că locuința, era construită din lemn.

Casa era acoperită cu învelitoare din azbociment și exista pericolul de propagare la o anexă gospodărească.

Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore în care pompierii s-au luptat cu flăcările.

Flăcările au mistuit toate bunurile din interior, de la aparatura electronică și electrocasnică, obiecte de mobilier, materiale textile. În incendiu au ars inclusiv bani, documentele personale ale familiei. Amploarea acestuia a făcut ca pereții portanți ai construcției să se degradeze.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea de combustibil neadecvat, respectiv benzină, în soba cu acumulare de căldură.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat anexa gospodărească. Pagubele se ridică la câteva zeci de mii de lei.

Primarul Cornel Salamaha ne-a declarat că autoritățile Comunei Vulturești vor oferi familiei un ajutor de urgență în valoare de 2.000 de lei.

ȘTIRI