Politiștii fălticeneni i-au prins pe autorii furturilor din mai multe garajeLocal

Politiștii fălticeneni i-au prins pe autorii furturilor din mai multe garaje

Au crezut că au dat lovitura, însă bucuria lor a durat doar câteva zile. Făptașii care au spart mai multe garaje de pe raza municipiului Fălticeni au fost prinși. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii i-au identificat pe autori.

Infractorii sunt doi tineri din Fălticeni, ambii în vârstă de 18 ani.

Aceștia au comis mai multe furturi pe 19 și 20 iunie 2014, din garajele Strada Sucevei și Maior Ioan. Ei au furat bunuri în valoare de 9.000 de lei.

Potrivit informațiilor remise de IPJ Suceava, prejudiciul în valoare de 9.000 lei a fost recuperat în proporție de 90%, prin ridicarea bunurilor, atât de la cei doi autori, cât și de la persoanele care le-au cumpărat de la aceștia.

Poliția Municipală Fălticeni continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi autori, urmând să se dispună procedural.

ȘTIRI

error: Content is protected !!