Polițiștii din Fălticeni au încătușat un profesor și au vrut să tragă cu arma: El fugise după ce polițiștii l-au prins băut la volanLocal

Polițiștii din Fălticeni au încătușat un profesor și au vrut să tragă cu arma: El fugise după ce polițiștii l-au prins băut la volan

Tot mai mulți conducători auto din zona Fălticeni se urcă băuți la volan. Cel mai nou caz s-a întâmplat chiar ieri pe Bulevardul 2 Grăniceri. Un profesor în vârstă de 41 de ani, din Bogdănești, a fost oprit de un echipaj al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni pentru un control.

Oamenii legii aveau informații că el se urcase în stare de ebrietate la volanul unui Volkswagen Golf. Bărbatul profesează în Fălticeni și se afla în afara orelor de program.

Echipajul l-a invitat pe șofer, care emana halenă alcoolică, la sediul Poliției pentru a-l testa cu etilotestul în vederea verificării alcoolemiei în aerul pur expirat. Ceea ce a urmat după aceasta, este demn de scenariul unui film. Profesorul nu a fost convins prea ușor și chiar a opus o ușoară rezistență, după cum afirmă purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, însă polițiștii l-au urcat forțat în mașina de serviciu.

Când au ajuns cu toții la sediul Poliției Municipale, în timp ce urca scările instituției, bărbatul reușește să fugă și ajunge 150 de metri mai departe.

Doi polițiști au alergat după acesta și l-au ajuns din urmă, profesorul fiind reținut în zona unui hotel din apropiere. El s-a oprit după ce unul dintre lucrătorii de Poliție l-a somat și l-a avertizat că va folosi arma din dotare pentru a-l putea opri.

Profesorul a motivat că nu voia să fugă, ci doar să-și ia actele de acasă.

Nici de această dată el nu a vrut să se deplaseze la sediul Poliției, între el și oamenii legii având loc un dialog foarte aprins. Polițiștii fălticeneni nu au mai stat prea mult pe gânduri și l-au încătușat pe bărbatul în vârstă de 41 de ani.

Adus la sediul Biroului Poliției Rutiere, el a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Nici la spital nu a dorit să fie dus, însă bărbatul a fost condus ulterior la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge.

Polițiștii i-au întocmit, profesorului, dosar penal pentru conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice.

ȘTIRI

error: Content is protected !!