Polițiștii au intensificat controalele pe șoseaua unde preotul Petru Gavril și alte patru persoane au muritActualitate

Polițiștii au intensificat controalele pe șoseaua unde preotul Petru Gavril și alte patru persoane au murit

Câteva tragedii s-au petrecut în ultimele zile pe drumurile din zona Fălticeni. Două accidente mortale și alte câteva soldate cu răniți au avut ca prinicipale cauze viteza excesivă și neatenția. Polițiștii vor ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple așa că au decis să intensifice controalele pe drumul DN 2E, șoseaua unde preotul Petru Gavril, fiica Anisia, sora și cumatului preotului și-au pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite grav, după ce un alt automobil a pătruns pe contrasens și i-a lovit în plin.

Vinerea trecută lucrătorii Serviciului Rutier Suceava au organizat acțiuni de prevenire care i-au vizat în special pe vitezomani, dar și pe șoferii care fac depășiri periculoase.

Mai multe echipaje au fost prezente pe drumul dintre localitățile Spătărești și Păltinoasa. Acțiunea desfăşurată pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe DN 2E s-a lăsat cu numeroase amenzi pentru conducătorii auto indisciplinați.

Oamenii legii au aplicat în câteva ore peste 50 de sancțiuni contravenționale care însumează aproximativ 42.000 de lei. Trei sferturi dintre amezi le-au primit șoferii care au încălcat regimul legal de viteză.

În cadrul aceleași acțiuni, organizate pe 20 octombrie, au fost reţinute 8 permise de conducere, din care 6 pentru viteză și 2 pentru depășire neregulamentară.

Bilanțul acțiunii arată că oamenii legii au retras în aceeași zi 3 certificate de înmatriculare iar 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare au fost ridicate. Prezența echipajelor în trafic a avut efecte pozitive, declară reprezentanții IPJ Suceava care susțin că la sfârșitul săptămânii trecute nu au avut loc evenimente rutiere pe acest segment de drum.

Polițiștii de la Rutieră mai spun de acţiuni vor continua şi în perioada următoare. Obiectivul unor astfel de acțiuni este responsabilizarea participanților la trafic și impunerea unei conduite preventive.

ȘTIRI

error: Content is protected !!