Polițist cercetat de procurorii fălticeneni pentru favorizarea făptuitorului, fals intelectual și uz de falsActualitate

Polițist cercetat de procurorii fălticeneni pentru favorizarea făptuitorului, fals intelectual și uz de fals

Un polițist din structurile poliției judiciare este cercetat penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

Luni, 11 septembrie 2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui B.A.B., pentru săvârşirea a trei infracţiuni de favorizarea făptuitorului, două infracţiuni de fals intelectual şi două infracţiuni de uz de fals. Față de polițist a fost luată măsura controlului judiciar.

Faptele polițistului sunt legate de instrumentarea unei cauze penale, în care trei persoane erau vizate de o plângere penală pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe. Acțiunile polițistului ar fi dus la clasarea dosarului.

Informațiile făcute publice de purtătorul de cuvânt al Parchetului Fălticeni arată că:

În cursul lunii mai 2017, cu ocazia întocmirii, datării şi semnării înscrisului oficial denumit „Declaraţie de persoană vătămată” a atestat fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv că persoana vătămată din cauza penală  pe care o instrumenta s-a prezentat în faţa sa şi şi-a retras plângerea penală prealabilă formulată împotriva a trei persoane pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe, determinând o altă persoană, rudă cu persoana vătămată, să semneze această declaraţie, prin imitarea semnăturii persoanei vătămate.

Înscrisul a fost depus la dosarul penal înaintat procurorului cu propunere de clasare ca urmare a retragerii plângerii prealabile, prin fapta comisă fiind împiedicate şi îngreunate cercetările faţă de persoanele împotriva cărora a fost formulată plângerea penală prealabilă.

Pentru a-şi construi o apărare în cauza în care era cercetat pentru faptele anterior descrise, lucrătorul de poliţie judiciară a mai falsificat un înscris denumit „Proces verbal”, pe care l-a depus la dosarul în care era vizat de cercetări.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

ȘTIRI

error: Content is protected !!