La Dolhesti podul de pe paraul Podisor a fost redat circulatieiRegional

La Dolhesti podul de pe paraul Podisor a fost redat circulatiei

Dolheştenii au marcat printr-un eveniment religios deschiderea podului reconstruit de pe pârâul Podişor.

La sfârşitul săptămânii trecute, a doua zi după sărbătoarea Sfântului Nicolae, locuitorii de pe cele două maluri ale Podişorului au fost prezenţi la slujba de sfinţire a podului, oficiată de preoţii Valentin Neculăiasa şi Mihai Onea, ne-a informat Costel Bephu, directorul publicaţiei “Erupţii dolheştene”, participant la acest moment festiv.

„Acest pod să reprezinte un mod de unitate sufletească a tuturor celor ce convețuiesc de o parte și de alta a pârâului Podișor. Să fie un prilej de creare a unei legături, nu numai materiale ci și spirituale a noastră. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, au spus preoţii în faţa asistenţei.

Lucrările de reconstrucţie la acest pod au fost demarate în anul 2012, investiţia fiind necesară deoarece obiectivul se afla în stare avansată de uzură.

Investiţia a fost coordonată de Primăria Dolheşti cu fonduri proprii ale bugetului local (600.000 de lei).

foto: Ana Maria Antoneag

ȘTIRI

error: Content is protected !!