PNL Suceava și-a depus listele de candidați pentru alegerile parlamentare: Un singur fălticenean între cei 18 pretendențiPolitică

PNL Suceava și-a depus listele de candidați pentru alegerile parlamentare: Un singur fălticenean între cei 18 pretendenți

Se pregătesc de campanie electorală. PNL Suceava şi-a depus recent la Biroul Electoral Judeţean listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Liberalii au fost harnici și au ținut să fie primii care s-a prezentat la Biroul Electoral Județean.

După validarea candidaților de conducerea centrală, PNL Suceava și-a oficializat ultimul demers înaintea scrutinului din iarnă.

Cei 18 candidați liberali au fost însoțiți de președintele Gheorghe Flutur şi primarul Ion Lungu. Lista și ordinea pretendenților pentru un loc în parlament nu a suferit modificări față de varianta propusă de liderii județeni

PNL Suceava aruncă în lupta electorală 5 candidații la Senat şi 13 la Camera Deputaților.

Lista PNL Suceava pentru Senat începe cu Daniel Cadariu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în perioada 2008 – 2012. El este urmat de actualul senator Steliana Miron și Radu Pentiuc. Lista continuă cu Tudorel Titianu, Mugurel Bocancea şi Cristi Creţu.

La Camera Deputaţilor primul pe listă este actualul deputat Ioan Bălan.

Locul secund pe listă îl ocupă primărița Angelica Fădor, urmată de actorul Bogdan Gheorghiu și omul de afaceri Dumitru Mihălescul.
Deputatul în funcție Radu Surugiu este pe locul cinci, în timp ce consilierul local Ovidiu Doroftei, fost viceprimar al Sucevei, în perioada 2012 – 2016, ocupă ultimul loc eligibil.

Omul de afaceri Gabriel Moroşanu figurează pe locul 7 la Camera Deputaților. El este singura persoană din PNL Fălticeni prezentă pe lista candidaților la Parlamentul României.

Pe ultimele cinci locuri de pe listă apar în ordine Vasile Chiruţă, Viorel Haiura, Liviu Andreescu, Alexandra Munteanu şi Alexandru Salup.

„Este un proiect ambiţios care este o prelungire a proiectului din primăvară de la alegerile locale când populaţia ne-a dat majoritate în Consiliul Judeţean”, a declarat Flutur. „Cer sucevenilor cu respect, cu îngăduinţă, cu modestie dar foarte hotărât un vot pentru echipa PNL la parlamentare ca să putem continua proiectele pe care noi cei din administraţia locală şi judeţeană le-am început deja. Solicităm acest vot pentru echipă pentru că avem încredere şi avem nevoie de aceşti oameni ca să ne ajute.”

Preşedintele Gheorghe Flutur afirmă că listele PNL Suceava au fost validate de conducerea centrală a partidului în formula în care au fost transmise de organizaţia judeţeană.

El susține că echipa propusă de liberalii suceveni este una echilibrată și eficientă, formată din oameni de diverse profesii. Mai mult decât atât, cei 18 candidați sunt o echipă reprezentativă pentru judeţ, izvorâtă din discuţiile cu baza PNL.

Liderul organizației județene mai spune că prioritățile sunt domeniul sănătăţii, educaţiei, protecţiei sociale, promovării patrimoniului natural, cultural şi istoric. Liberalii au ținut să sublinieze că vor aborda campania electorală într-un mod civilizat, pozitiv și cu soluţii concrete la problemele actuale.

PNL Suceava se așteaptă să obțină două din cele patru mandate de senator şi șase din cele zece mandate de deputat.

ȘTIRI

error: Content is protected !!