Ploi și intensificări ale vântului în toată țara până miercuriActualitate

Ploi și intensificări ale vântului în toată țara până miercuri

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 06 martie, ora 22 – 08 martie, ora 08, aria ploilor se va extinde şi va cuprinde jumătatea vestică a ţării.

În Banat, nordul Olteniei, Crişana şi vestul Transilvaniei, cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 20…25 l/mp, iar în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, izolat, se vor cumula peste 35…40 l/mp.

ântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze de până la 50-55 km/h, iar la munte, îndeosebi în zona înaltă, va depăşi 70-80 km/h.

Centrul Operaţional de Comandă al MAI, a organizat o videoconferinţă cu prefecții a ministrului afacerilor interne, Petre Tobă. La Instituţia Prefectului – judeţul Suceava au fost invitaţi să participe prefectul Constantin Harasim, subprefectul Atanasă Nistor, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi conducerile structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.
În cadrul acestei videoconferinţe au fost evaluate măsurile aplicate şi necesar a fi luate de către comitetele judeţene şi de către comitetele pentru situaţii de urgenţă corespunzător atenţionărilor/avertizărilor hidrologice emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Astăzi au fost anunțate și estimările privind evoluția valorilor termice și a precipitațiilor în perioada 7-20 martie. În județele din zona Moldovei, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media regională a temperaturilor maxime fiind de 15…16 grade, iar a celor minime de 4…6 grade.

În intervalul 9 – 14 martie, valorile diune se vor apropia de normalul perioadei, respectiv o medie a acestora de 8…10 grade, dar minimele se vor menţine peste mediile multianuale, media regională urmând a se situa în jurul valorii de 3 grade.

În a doua săptămână de prognoză vremea va deveni uşor mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu maxime, în medie, de 6…8 grade şi minime situate în jurul valorii de -2 grade. Temporar vor fi ploi, pe arii mai extinse şi posibil însemnate cantitativ pe 10 şi 11 martie. În restul intervalului, precipitaţiile vor fi pe arii restrânse, cu menţiunea că, mai ales în nordul regiunii, după data de 15 martie, vor fi posibile precipitații mixte.

ȘTIRI

Facebook Comments