Ploaie de premii pentru elevii Școlii Gimnaziale “Ioan Ciurea”Actualitate

Ploaie de premii pentru elevii Școlii Gimnaziale “Ioan Ciurea”

premii-scoala-ioan-ciurea-falticeniȘi-au demonstrat talentul și valoarea. Elevii Școlii Gimnaziale ”Ioan Ciurea” au avut un sfârșit de săptămână cât se poate fructuos, în urma participării la competiții școlare de unde s-au întors cu rezultate bune și foarte bune. Ei au obținut distincții importante la trei concursuri organizate sâmbătă, 23 mai, pe teme de educație rutieră, istorie și dans modern.

Cele mai multe premii au venit de la Concursul Regional de Educaţie Rutieră „Cupa Nehoiu” găzduit de orașul Nehoiu (județul Buzău) și unde s-au prezentat elevi din 11 județe.

După încheierea celor trei probe, de legislaţie rutieră, îndemnare cu bicicleta în poligon şi respectarea regulilor de circulaţie în parcul şcoală, echipajul Şcolii Gimnaziale „Ioan Ciurea”, îndrumat de profesorul Pîntea Gavril, s-a remarcat prin prestația și distincțiile obținute. Elevul Acatrinei Ştefan (VIII-a B) a luat premiul I la proba poligon, în timp ce Luţă Florin (VII-a A) a obținut premiul II la proba parc-şcoală. La general, echipajul fălticenean și-a adjudecat premiul al III-lea în timp ce la secțiunea individual compus, organizatorii i-au acordat mențiune I.

În cadrul unei alte competiții, elevului Sandu Tudor (VII-a A) i-a fost înmânat premiul I la Concursul naţional de istorie „Memoria Holocaustului” desfășurat la Suceava de Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”.

Clasare la vârf și la Concursul judeţean de dans modern „Ritmuri”, organizat la Iulius Mall Suceava de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi Palatul Copiilor Suceava. Formaţia MISTIK, reprezentanta Şcolii „Ioan Ciurea”, s-a poziționat pe primul loc la grupa claselor V-VIII. Îndrumată de profesoara Zaharia Aurora și coregraful Vasile Pop, trupa de dans, formată din elevi ai claselor V-a A şi VI-a A, a evoluat la secțiunile vals şi dans ţigănesc.

Rudy H.

ȘTIRI

error: Content is protected !!