Calendar ECOlimpiada Elevilor

Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Știinţifice, derulează proiectul educațional ECOlimpiada Elevilor în școlile din România, proiect ajuns la ediţia a III-a.

Din județul Suceava, inclusiv din municipiul Fălticeni, peste 835 de elevi de clasa a III-a s-au înscris în competiție și au solicitat auxiliarul curricular „Învățăm să reciclăm ambalajele”.

Manualul educațional este oferit gratuit în școli de către inițiatorii proiectului, Eco-Rom Ambalaje și Ministerul Educaţiei şi Cercetării Știinţifice, cu scopul de a întâmpina elevii cu noi informații esențiale privind colectarea separată și reciclarea deșeurilor de ambalaje.

Astfel, prima etapă a competiției ECOlimpiada Elevilor are caracter didactic și propune o serie de lecții educative despre protecția mediului înconjurător – în timp ce, în a doua etapă a programului, participanții își evaluează cunoștințele într-un concurs de lucrări scrise.

„Competiția îi determină pe copii să aibă rezultate cât mai bune și, în același timp, dinamizează și simplifică procesul de învățare. Astfel, am creat un program educațional complex, un fel de olimpiadă națională pe teme de mediu, care urmărește să îi determine pe cei mici să fie responsabili cu resursele naturale. Le dorim mult succes participanților de anul acesta”, declară Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

În următoarea perioadă, 134 de elevi din Fălticeni (de la şcolile „Al. I. Cuza”, „Ion Irimescu” şi „Mihail Sadoveanu” – n.n.) vor parcurge manualul „Învățăm să reciclăm ambalajele”, iar la final vor realiza o lucrare scrisă cu principalele învățături deprinse din auxiliar.

Compunerile vor fi notate de către învățătorii de la clasă, care vor nominaliza cea mai bună lucrare în etapa finală a competiție, înregistrând-o pe site-ul www.colecteazaselectiv.ro. Un juriu format din reprezentații Ministerului Educaţiei şi Cercetării Știinţifice și Eco-Rom Ambalaje vor realiza o ultimă departajare din punct de vedere al originalităţii, al respectării normelor de redactare și a temei propuse. Totodată, compunerile pot fi evaluate și prin vot unic, în perioada 20 aprilie – 10 mai 2015.

La final, elevii care au redactat cele mai reușite lucrări, alături de cadrele didactice implicate, vor fi premiați.

Programul educațional ECOlimpiada elevilor se desfășoară la nivel național încă din 2012 și își propune familiarizarea elevilor din clasele a III-a cu procesul de colectare separată a deșeurilor de ambalaje și cu cel de reciclare.

Datorită performanțelor foarte bune înregistrate în primele două ediții, unde aproximativ 33.593 de elevi și 1.359 de cadre didactice din 58 de orașe au răspuns pozitiv proiectului ECOlimpiada elevilor, programul continuă și anul acesta, fiind extins în alte 29 de noi localități din România.

ȘTIRI

error: Content is protected !!