Peste 580.000 de alegatori suceveni la prezidentialele din noiembrieAdministraţie

Peste 580.000 de alegatori suceveni la prezidentialele din noiembrie

La nivelul judeţului Suceava numărul alegătorilor este, conform listelor electorale permanente actualizate la data de 17 septembrie, de 581.309 persoane, cu 1796 persoane mai mult faţa de numărul de alegători de la alegerile pentru Parlamentul European.

Data de 17 septembrie 2014 a fost termenul limită la care primarii din judeţul Suceava au avut obligaţia să întocmească şi să tipărească într-un singur exemplar listele electorale permanente aferente fiecărei localităţi în parte.

În termen de 10 zile de la tipărirea Listei electorale permanente (26 septembrie 2014), primarii sunt obligaţii să pună la dispoziţia competitorilor electorali, la cererea şi pe cheltuiala acestora, copii ale acestei liste.

Copiile de pe listele electorale permanente se întocmesc de către primari in perioada 24 – 31.10.2014, în două exemplare, şi reprezintă documentele pe care le vom găsi în ziua votului în secţiile de votare. Un exemplar se păstrează de către secretarul unităţii administrativ teritoriale, iar cel de al doilea va fi predat birourilor electorale a secţiilor de votare.

„Operaţiunile în registrul electoral sunt permanente şi nu se realizează doar în perioada alegerilor, modificările trebuie operate în termen de 24 de ore de la data luării la cunoştinţa a cazurilor ce impun radierea, urmând ca la data de 31.10.2014 să fie stabilit numărul definitiv de alegători care se vor regăsi în copiile de pe listele din secţiile de votare” a declarat Prefectul judeţului domnul Florin Sinescu.

 

ȘTIRI

error: Content is protected !!