Peste 200 de polițiști au supravegheat traficul pe drumurile publice din județRegional

Peste 200 de polițiști au supravegheat traficul pe drumurile publice din județ

Peste 200 de poliţişti rutieri şi de ordine publică (cu 120 de autospeciale de poliție), au fost prezenţi în acest week-end pe drumurile publice din judeţul Suceava desfăşurând activităţi de patrulare şi monitorizare a traficului rutier, în vederea prevenirii accidentelor şi creşterii gradului de siguranţă rutieră.

Ca urmare a măsurilor dispuse, până la ora 12.00, pe drumurile publice din judeţ nu s-au înregistrat evenimente rutiere soldate cu decese sau persoane rănite grav, traficul desfăşurându-se în condiţii de deplină siguranţă.

Prezenţa în teren a poliţiştilor s-a evidenţiat şi prin identificarea în trafic a unor şoferi care au consumat băuturi alcoolice şi a unor persoane conducând vehicule fără a avea acest drept, prin acţiunile de constatare în flagrant a acestor infracţiuni fiind prevenite potenţiale tragedii rutiere.

Este și cazul unui tânăr din orașul Dolhasca. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.40, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control pe DJ 208, pe raza comunei Dolhești, autoturismul condus de acesta. Pentru că emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

ȘTIRI

error: Content is protected !!