Peste 1400 de absolventi suceveni primesc indemnizaţie de şomajRegional

Peste 1400 de absolventi suceveni primesc indemnizaţie de şomaj

Vineri, 26 septembrie 2014, la nivel naţional, va fi organizată Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii cu studii şi fără studii superioare.

În judeţul Suceava, potrivit informaţiilor oferite Cronicii de Fălticeni de Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, bursa se va fi organizată în localităţile Suceava, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc. În cursul săptămânii viitoare, până pe 25 septembrie, vor fi făcute publice informaţiile referitoare la numărul agenţilor economici care vor participa la cele trei acţiuni din judeţ şi oferta acestora.

Chiar dacă nu este organizată o bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi şi la Fălticeni, aceştia pot participa la cele trei acţiuni din judeţ. “În general, la bursele organizate la Suceava au participat şi au găsit un loc de muncă un număr important de persoane din Fălticeni”, ne-a informat Anca Capverde.

La sfârşitul lunii august, în evidenţele AJOFM Suceava figurau 2427 de absolvenţi din anul 2014. Dintre aceştia, 1403 absolvenţi primesc deja indemnizaţia de şomaj (237 sunt din Fălticeni).

ȘTIRI

error: Content is protected !!