Patru suceveni au concurat luni în probele de canotaj ale Olimpiadei de la RioSport

Patru suceveni au concurat luni în probele de canotaj ale Olimpiadei de la Rio

Canotajul rămâne unul dintre sporturile care au adus satisfacții românilor în competițiile internaționale.

Canotorii români au participat la 15 ediții ale Jocurilor Olimpice. În clasamentul general pe națiuni, România ocupă locul cinci, cu un palmares de 19 medalii de aur, 10 de argint și 8 de bronz.

Ce va aduce nou acestui palmares Olimpiada de la Rio de Janeiro, rămâne să vedem în următoarele zile.

După ce sâmbătă echipajul masculin de dublu rame s-a calificat în semifinale, luni a fost zi plină pentru canotorii români, între ei și patru suceveni.

Andrei Gontaru și Marius Cozmiuc au luat startul în proba de patru rame masculin. Echipajul României s-a clasat pe locul 4 și va evolua marți în recalificări.

Tot în recalificări au ajuns, după cursa de astăzi (locul 3), sucevencele Gianina Beleagă (fostă elevă la Colegiul Național „Nicu Gane” și componentă a CSM Suceava) și Ionela Lehaci, în proba de dublu vâsle categorie ușoară.

Pentru un loc în semifinale vor fi nevoite să evolueze în recalificări și echipajele fminine de dublu rame și opt rame cu cârmaci.

ȘTIRI