Parlamentarii social-democrați suceveni mandatați să voteze moțiunea de cenzură împotriva guvernului GrindeanuPolitică

Parlamentarii social-democrați suceveni mandatați să voteze moțiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu

Biroul Permanent al Organizației PSD Suceava, întrunit vineri, 16 iunie 2017, sub conducerea senatorului Ioan Stan, președintele organizației județene, a decis susținerea față de liderul PSD, Liviu Dragnea, și acordul asupra deciziilor luate de Comitetul Executiv Național PSD.

Parlamentarii social-democrați suceveni au fost mandatați să voteze moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Sorin Grindeanu, se arată într-un comunicat de presă transmis de deputatul Alexandru Rădulescu, purtător de cuvânt al Organizației Județene PSD Suceava.

Semnată de 222 de parlamentari, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, „România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor”, a fost citită duminică în plenul Parlamentului.

Senatorii PNL, USR, UDMR şi PMP din Biroul Permanent nu s-au prezentat la şedinţa de duminică iar membrii USR din BP au venit la Parlament, dar au rămas în faţa sălii.

Dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură vor avea loc miercuri, 21 iunie 2017, la ora 11:00, în şedinţa comună a Parlamentului.

ȘTIRI

error: Content is protected !!