Omagiu flautistului Nicolae Maxim din PetiaCultură

Omagiu flautistului Nicolae Maxim din Petia

București ‒ Petia ‒ via Fălticeni. Respectabilă traiectorie. Spațiu de respiro și bucurie de a trăi vibrația omenescului. În harta timpului, pentru Nicolae Maxim un continuum al existenței.

”Mă îndeletnicesc cu fericirea” pare a ne spune maestrul născut la Petia în 1937. O biografie fără spectaculos. Patru frați. Pentru tatăl, fierar iscusit, ”timpul n-a mai avut răbdare”. A murit în război. Mama Anița și bunicul Nicolae Țăranu i-au vegheat devenirea.

În ”poiana lui Maxim” precum și la școala ridicată la început de secol douăzeci prin contribuția personală a catihetului Vasile Grigorescu, s-au adunat urmașii. Băieții fierarului s-au născut în zodia muzicii. Mezinul s-a școlit în mai multe localități, abia în clasa a IV-a primară a învățat la Petia. Fratele mai mare l-a adus în Liceul Militar de Muzică din București. Dar nelipsite i-au rămas vacanțeleîn satul natal. De la pian și flaut se reîntorcea la Petia și la iarmarocul de Sfântul Ilie. Și tot aici, și-a adus de-o viață Doamna și copiii.

Peste iazul de la sadoveniana Nadă a Florilor se deschide un drum de vis străjuit de plopi și oglindit în ape, pe care l-a străbătut adesea cu căruța sau pe jos. Acum cu mașina. La București a căutat fălticeneni și în familia Sadovenilor și-a ostoit dorul de meleagurile natale. Un spațiu al veșniciei, un spațiu înnobilat, transtemporal, rupt de banalul cotidian. O Arcadie în culori de curcubeie spre care se întoarce conștient că ”veșnicia s-a născut la sat”. Un spațiu al trăirii cu inima, pentru că aici și-a reîncărcat bateriile.

Și a revenit în fiecare vară în anotimp sântiliesc pentru a se dărui. Nu în ”poiana lui Iocan”, ci în spațiu Panteonului fălticenean. O trăire umană, artistică și sapiențială. O filozofie a seninătății. Un destin azurat.

L-am ascultat veri în șir la Muzeul de Artă ”Ion Irimescu”. Bucurie curată! Modestia celui care a concertat în Europa, America sau Orientul îndepărtat. Suflătorul, desăvârșit în arta polifoniei, încântându-ne! Noi și neîntrecutul maestru! Merităm noi în ”spațiul dintre pământ și cer” (Doru Popovici) această christică armonie? Memoria comunității îl adaugă lui Ion Chirescu și Gh Fira. A interpretat pentru noi alături de fiul său Mihai sau de alți consacrați și talentați, precum Paul Mustață. Un repertoriu ales.

”Narcotizantul flautist” (Doru Popovici) revine cu lucrări clasice și compoziții românești încântându-ne. ”Genul cameral i-a fost drag” afirma muzicologul Pertu Codreanu. Recitalurile individuale, bine gândite și interpretate îi poartă amprenta. Literatura clasică a flautului, recitalurile de flaut, concertele aniversare sau omagiale ne conving de respectul pentru serafica muzică interpretată de Marsyas.

”Neîntrecutul maestru” a cântat sub bagheta lui Sergiu Celibidache și a acompaniat-o pe Angela Gheorghiu, fiind un reper muzical (Gheorghe Dăscălescu). Alături de Ion Voicu, tulburătorul solist ne convinge că ”Rugăciunea e în Dante/în Shakespeare/în Eminescu”.

Nu putem trece cu vederea dimensiunea și vocația pedagogică a profesorului de la Facultatea de Muzică a Universității ”Transilvania” din Brașov. La Filarmonica ”George Enescu”, la Ateneul Român, la Festivalul ”George Enescu”, aceeași sensibilitate rafinată și aceeași trăire artistică.

Sărbătorit la 50 de ani în sala mare a Ateneului, apoi la 55 de ani de activitate cu ”flautul fermecat”, cu flaut solo sau ca șef de partidă, Nicolae Maxim este un nume de referință. Meritul Cultural, clasa I îi încununează cariera.

Cine suntem noi pentru ca să ne bucurăm de privilegiul de a urmări ”Flautul în ecou?” Merităm darul ”ecoului din păduri?” (Ion Pillat). Suntem niște fericiți.

Ne dăruiți mult, maestre al flautului. Vă ascultăm cu evlavie trăind ”o întâmplare a ființei”(Nichita Stănescu).Generozitate, har, dar, răbdare și perseverență. Suntem onorați să vă avem între noi. Acum, ca octogenar și, în timp, nonagenar!

ȘTIRI

error: Content is protected !!