O lecţie de viaţă: Ioan şi Aurelia TatosRememorări

O lecţie de viaţă: Ioan şi Aurelia Tatos

Casa cu nr. 93 de pe strada Sucevei, care găzduieşte în prezent Ocolul Silvic, defineşte o identitate culturală specială, aşa cum numai Fălticenii o au.

Casa se împleteşte strâns cu istoria locului, făcând parte dintr-o lume apusă, pe care o redescoperim, dar pe care o avem în suflet aproape fără să ne mai amintim de ea. Pentru că există o legătură firească, de care nu suntem întotdeauna conştienţi, între noi şi cei ce ne-au precedat, precum şi între noi şi cei ce vor urma.

Casa ne spune povestea unor oameni importanţi ai timpului lor care au demonstrat că a fi bogat înseamnă să te implici în viaţa comunităţii, să ai înţelegere, generozitate şi responsabilitate faţă de aproapele tău, să dai dovadă de patriotism şi simţul datoriei. Dar, din păcate, şi ei, ca şi alţi membri ai familiei lor, au îndurat, sub povara istoriei, consecinţele unui regim detestabil care a distrus o bună parte din elita ţării.

Casa a aparţinut uneia dintre familiile respectabile ale Fălticeniului de altădată, Jenică şi Aurelia Tatos, stăpâni de moşie la Şoldăneşti. Jenică, avocat, s-a bucurat de stima concetăţenilor, a avut reputaţia unui om cult şi harnic care îşi administra averea cu cinste şi folos.

Proiectată şi construită pe la 1890, casa era deschisă, primea oaspeţi de seamă, cântatul la pian era un lucru obişnuit, doamna Tatos fiind o mare melomană.

Jenică Tatos şi-a iubit oraşul, punând suflet şi trudind pentru emanciparea lui. Fiind pentru toţi un exemplu de bun român şi cetăţean,  apropiat de oameni, respectat şi recunoscut pentru priceperea şi omenia sa, a fost ales, de doua ori, primar al oraşului de pe malul Şomuzului (23.II.1923-21.VII.1924 şi 29.V.1931-1.VI.1932).

Virgil Tempeanu, vestitul germanist, şi el un remarcabil om al cetăţii, era un oaspete obişnuit al familiei Tatos. De aceea, e mai bine să-l lăsăm pe el să vorbească despre prietenul său: “Bunul meu prieten n-a meritat acest sfârşit. Avea inimă de om, cum se spune, şi nu era în stare să profere un cuvânt tare. El saluta întâi pe toti cunoscuţii, chiar pe cei umili, şi era de-o hărnicie rară şi de-o pricepere în ale agriculturii, uimitoare(…)Când semăna Jenică, toţi agricultorii din judeţ îi urmau exemplul. Ară Jenică, seamănă Jenică, erau îndemnurile care treceau din gură în gură. Pe tărâm cultural am colaborat ani de-a rândul. Am scos împreună foaia “Săptămâna”, cinci ani încheiaţi, cu apariţie extrem de regulată, el făcând administraţia… Foaie nepolitică, urmărind numai interesul public, îndemnând, criticând,obiectiv şi civilizat…După plecarea mea din acest oraş, a fost ales preşedinte al Ligii Culturale.”(V.G.Popa, E. Dimitriu,”Virgil Tempeanu, Viaţa şi opera”, vol. 1, p.358)

Tot Virgil Tempeanu ne mai povesteşte că, pe vremea când el era prefect al judeţului,a izbutit să se înconjoare de colaboratori devotaţi, pricepuţi şi sincer intenţionaţi. Printre ei, “în Fălticeni, pe atunci capitală de judeţ, harnicul şi bunul meu prieten Jenică Tatos, primarul oraşului, a terminat lucrările pentru canalizarea şi alimentarea cu apă a oraşului”.

Însă a venit peste ei tăvălugul prigoanei comuniste. Toată averea familiei Tatos a fost naţionalizată. Casa care găzduise, veri la rând, pe copiii Valentin şi Ştefan Gheorghiu, viitorii mari muzicieni, şi în care se organizau adevărate concerte, le-a fost şi ea confiscată.

Soţia lui Jenică Tatos, Aurelia, născuta Popovici-Bâznoşanu, implicată şi ea în viaţa culturală fălticeneană, a ajuns să trăiască din banii pe care îi câştiga din lecţiile de franceză şi pian pe care le preda câtorva copii din oraş.

Doctorul Vasile. V. Popa, a cunoscut-o pe doamna Aurica Tatos. În  volumul său “Oameni de ieri, de azi, dintotdeauna”, povesteşte chiar ea: “In 1946, când mi-au expropriat moşia de la Şoldăneşti şi conacul, am suferit enorm. Am trecut peste asta. Absolut toţi proprietarii de pământ au păţit-o. Trebuia făcută promisa reformă agrară(…)Dar lovitura de graţie am primit-o când ne-au evacuat şi din proprietatea noastră de pe strada Sucevei, din frumoasa noastră casă pe care Jenică o amenajase dupa gustul nostru…Jenică n-a mai rezistat. Şi-a ieşit din minţi, a înnebunit. Mai fusese o dată zdruncinat adânc, când a murit unicul nostru copil, băiatul de 24 de ani. De rândul ăsta a trebuit să-l internăm la un azil de boli mintale din Botoşani, unde a şi murit după un an cu mintea zdruncinată. Rămas singură, aruncată de colo-colo, am ajuns rău de tot. Nu m-au lăsat nici în bucătăria casei mele. Noua proprietară care din “bestie moşierească” nu mă scotea, mi-a dat o cameră deasupra beciului, unde m-am îmbolnăvit…”

Impresionat de condiţiile inumane în care trăia doamna Tatos, Vasile  G. Popa i-a scris muzicianului Valentin Gheorghiu. Acesta a venit la Fălticeni şi a luat-o cu el la Bucureşti. A internat-o într-un azil de bătrâni din comuna Domneşti, unde bătrâna doamnă a putut să trăiască în condiţii materiale decente.

Ceva însă i-a lipsit mereu: Fălticenii.

O lecţie de viaţă  găsim în cuvintele cu care ia sfârşit corespondenţa  doamnei Aurelia Tatos cu V. G. Popa:

“…condiţiile de trai sunt bune, dar asta nu-mi astâmpără dorul de orăşelul meu în care am trăit 60 de ani cu iubitul meu soţ Jenică Tatos, cu prietenii noştri, cu dealurile şi iazurile, cu speranţele noastre, cu durerile şi bucuriile noastre…În curând voi muri. Mă duc cu inima împăcată. Ne-am făcut datoria de buni români şi creştini faţă de oameni, de oraş, de ţară, de Dumnezeu. Şi Jenică şi eu. În rest, ce mai contează?”

Casa cu nr. 93, casa Jenică Tatos , se regăseşte pe lista monumentelor istorice din judeţul Suceava înscrise în Patrimoniul cultural naţional al României.

ȘTIRI

Facebook Comments