Regional

O defecţiune electrică a unei maşini a produs un incendiu într-o gospodărie din satul Bărăşti

incendiu_acoperisVineri, 3 iunie 2015, în jurul orei 13.00, militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Boroaia, au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Bărăşti, comuna Boroaia.

La sosirea echipajelor, focul se manifesta la un garaj, în interiorul căruia se afla un autoturism, aparţinând lui Ghiorghe M., precum şi o parte din acoperişul unei magazii din gospodăria învecinată, proprietatea Teodorei C., existând pericolul de propagare la locuinţele şi anexele celor două proprietăţi.

Incendiul a fost lichidat la ora 14:25. Au ars autoturismul, garajul pe o suprafaţă de 36 de metri pătraţi, documente şi alte bunuri. Acoperişul magaziei din gospodăria învecinată a ars parţial, pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi. Au mai ars 15 metri pătraţi din pereţii construcţiei şi s-au degradat aproximativ 20 de metri pătraţi de lambriu din PVC de la ambele proprietăţi.

Din primele cercetări, incendiul a izbucnit de la autoturism, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii militari au salvat casele şi anexele celor două gospodării

ȘTIRI

Facebook Comments