O bătrână a murit la Fălticeni încercând să aprindă focul în sobăLocal

O bătrână a murit la Fălticeni încercând să aprindă focul în sobă

O clipă de neatenție i-a fost fatală unei octogenare din zona Fălticeni.

O femeie și-a pierdut viața în urma unei întâmplări tragice care s-a produs luni, 13 martie 2017, în municipiul Fălticeni.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava a fost alertat, prin numărul unic de urgență 112, pentru că ieșea fum dintr-o casă situată pe strada Nufărului, în cartierul Țarna Mare.

Pompierii Detașamentului Fălticeni au ajuns la locul indicat și au găsit o femeie pentru care nu au mai putut face nimic. Femeia murise în urma unui incendiu.

Cel mai probabil, potrivit ISU Suceava, femeia figura cu ultimul domiciliu în comuna Rădășeni, a încercat să aprindă focul în sobă cu un combustibil lichid. Încercarea i-a fost fatală, flăcările i-au aprins hainele iar bătrâna nu s-a mai putut salva.

Medicii legiști au constatat că femeia a suferit arsuri de gradele III și IV pe aproape 90 la sută din suprafața corpului.

În vara acestui an femeia împlinea vârsta de 80 de ani.

 

ȘTIRI

error: Content is protected !!