Baza de agrement ”Nada Florilor” va fi inaugurată în luna maiExclusiv

Baza de agrement ”Nada Florilor” va fi inaugurată în luna mai

Au intrat în linie dreaptă. Începute în martie anul trecut, lucrările la viitorul complex de agrement ”Nada Florilor” se apropie de final. Cel mai așteptat proiect de fălticeneni, pe segmentul de recreere, care se dorește și un punct de atracție turistică, va fi inaugurat în această primăvară.

Cel puțin așa susține constructorul obiectivului, care mai spune că proiectul va fi terminat peste cel mult 4 luni.

Autoritățile locale vor ca inaugurarea să aibă loc pe 1 mai 2016, însă spun că deschiderea oficială ar putea avea loc chiar mai devreme, în luna aprilie, dacă vremea va fi prielnică și va permite ca lucrările să fie finalizate chiar înainte de Paști.

Constructorul lucrează în prezent la interiorul clădirii care va avea piscină, toalete și vestiare. Imobilul este construit din beton, lemn și sticlă.

Șantierul trebuiau să se încheie după 8 luni, pe 22 octombrie 2015, însă prestatorul a cerut prelungirea perioadei până la 31 decembrie 2015. La acea dată lucrările erau finalizate în proporție de 80%.

Complexul de agrement fălticenean se va întinde pe 11.000 mii de metri pătrați, din cei 50.000 metri pătrați ai parcului ”Nada Florilor”.

Acesta va include o piscină acoperită, cu o suprafață de 1130 mp, un bazin de înot de 325 mp, dotat cu trambulină și o piscină de 300 mp, pentru adulți, cu tobogan și una pentru copii, de 73 mp, dotată tot cu un tobogan.

Sunt prevăzute un teren de sport de 700 mp și pistă pentru ciclism.

Nivelul investițiilor se ridică la 13,5 milioane de lei.

Complexul de agrement fălticenean se va întinde pe 11.000 mii de metri pătrați, din cei 50.000 metri pătrați ai întregii zone Nada Florilor, de la limita cu o proprietate privată până la aleea care cobora pe lângă terenul de tenis, pe o lungime de 215 metri, de la stadion până la baza nautică ce aparține canotorilor de la CSS ”Nicu Gane”.

Acesta va include o piscină acoperită, cu o suprafață de 1130 mp, un bazin de înot de 325 mp, dotat cu trambulină și o piscină de 300 mp, pentru adulți, cu tobogan și una pentru copii, de 73 mp, dotată tot cu un tobogan.

Sunt prevăzute un teren de sport de 700 mp și pistă pentru ciclism.

Prin noul complex de agrement ”Nada Florilor” se dorește crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice în Fălticeni.

Dezvoltarea proiectului revine firmelor bihorene SC Da Vinci Construct & Proiect SRL, SC Cridus Construct SRL şi SC Alternativ Energy Solution SRL.

ȘTIRI

Facebook Comments