Nonagenarul Eugen Dimitriu – Romanul unei viețiPersonalități

Nonagenarul Eugen Dimitriu – Romanul unei vieți

Scriitorul Eugen Dimitriu împlinește astăzi, 1 octombrie, vârsta de 94 de ani!

„Treizeci de ani am trăit în oraşul dintre coline” – mărturisea cu mulţi ani în urmă Eugen Dimitriu. Spaţiul matricial fălticenean i-a fost propice şi l-a ajutat să funcţioneze din plin cu toate motoarele.
Aici, o întâmplare a sorţii l-a adus şi i-a luminat devenirea în atmosfera de mare emulaţie de la „Nicu Gane”. Aici a simţit fiorii dragostei întemeindu-şi căminul. Aici a resimţit din plin şi dureros neliniştea vremurilor şi primejdia acestora la ceas de răscruce. Seismul social l-a lovit din plin, dar nu l-a răpus. S-a regăsit pe sine şi puterea de a merge mai departe. Aici şi-a temeinicit devenirea şi printr-un alt parcurs, şi-a putut semnala şi defini identitatea.
Galeria Oamenilor de Seamă poartă amprenta sa afectivă şi intelectuală. Aici, cu o formidabilă tenacitate, a zidit şi s-a zidit. Bagajul său cultural a adunat o gamă de armonii valorice având ca ferecătură fălticenianismul. Aici a adunat cu dragoste paternă, pulsând tulburător, comori din patrimoniul spiritual local. A tezaurizat şi a răspândit lumina blazonului cultural local. Cu ochi de Argus a veghiat-o şi a sporit-o. S-a înconjurat de efigii colecţionând, selectând, făcând reevaluări paradigmatice. Casa donată de fraţii Horia şi Vasile Lovinescu a devenit o instituţie culturală valoroasă consemnând crugul curgerii valorice transfigurat în fluid de lumină. Aici şi-a scris cartea vieţii trăind între umbrele înaintaşilor ce i-au transmis vigoarea temeinicirii întru cuvânt. Şi tot de aici a pornit dulcea ispită a cunoaşterii şi slujirii Cetăţii Suceava, rămânând cu sufletul tot în acasa galeriei fălticenene.
Anii de ucenicie. Anii de călătorie. Anii de rodnicie. Călătorie în sine. Dialoguri imaginare. Apoteoză. Fălticeni, marea iubire. Concretizate declaraţii de dragoste şi apartenenţă la pattern la început de mileniu, într-un deceniu de mare rodnicie:
Lovineştii (2001); Oraşul Muzelor.Case şi locuri memoriale la Fălticeni (2002); Cazabanii – o cronică de familie (2007); Cazabanii de la Fălticeni (2007); Un album al viselor frumoase (2009); Lumini fălticenene (2011); Dicționar al personalităților fălticenene (2015); Eroi fălticeneni în Primul Război Mondial (2017). Şi toate altoite pe coloana vertebrală a Uliţei Rădăşeni, documentar realizat cu V. G. Popa şi C. Moscaliuc, pentru care fusese răsplătit încă din deceniul opt al secolului trecut cu Premiul I şi Medalia de Aur.
Toate drumurile duc la Roma. Pentru Eugen Dimitriu toate drumurile duc la Fălticeni. Dorul de Fălticeni nu-i dă pace. Invitat de onoare sau incognito, rătăcind în mulţime sau în amintiri, ai surpriza de a-l reîntâlni. Adevărat, mai rar.
Dă bineţe Liceului „Nicu Gane” şi salută Şcoala Domnească după ce a trecut de Pichetul Grănicerilor şi de Consulatul austriac de pe strada Sucevei. Inima-i zvâcneşte în faţa Galeriei ce-l întâmpină surâzătoare. Un tineresc salut primarului Millo şi neobositului critic E. Lovinescu, abia venit de la Bucureşti. Pe strada Nemţească o rază de soare şi-un zâmbet şi-o iertăciune pentru fiica preotolui Todicescu, doamna vieţii sale. Porneşte în vale.

„Ce strălucire pe luciul apei! În raiul de la Nada Florilor, vino să pescuim, bădiţă Mihai!”
„Să poposesc o clipă la Vila Mia. Să-i dau bineţe sculptoriţei Maria Mihăescu.”
„Acum să mă abat o clipă la gara ce forfotea altădată de atâta lume. Ce pustie e azi fără strălucirea fraţilor Şiadbei.”
„Dar iată-l coborând de pe strada nemţească pe Jules Cazaban grăbit să prindă trenul că are spectacol diseară la Bucureşti.”
„Hai s-o iau pe strada lui Dimitrie Leonida spre Regimentul de infanterie ce dădea atâta viaţă urbei. Fanfara militară era nelipsită de la Grădina publică.”
„Ce de schimbări pe strada Butnari şi-n mahalaua Broscăriei! Haia Sanis e o amintire de demult ca şi pictorul Rubin Reuven, sionistul, şau Moses Rosen, rabinul.”
„Mă-nchin ţie, Sfinte Ilie, patron al oraşului, c-ai menţinut farmecul iarmarocului care «acesta este ce este»!”
„Salutare, domnule negustor Vasiliu, ce ne-ai dat «un Birlic» pe cinste!”
„Acum mă-ndrept cu inima bătând puternic spre casa preotului Todicescu privind o clipă zâmbetul din eternitate al Eugeniei, soţia mea”.
„Urc ochii acum spre Spătăreştii lui Matei Millo, oprindu-mă la biserica ctitorită de Tudorache Ciurea. «Şi ne iartă, Doamne, păcatele noastre»!…”
„Acum fac o scurtă vizită profesorului Vasile Ciurea, ctitorul Muzeului Fălticenilor. Mă-ntâmpină zâmbind: «ce mai faci, dihanie?»”
La capătul de jos al străzii Dragoslav, străluceşte coama de argint a germanistului Virgil Tempeanu.
„Când v-aţi întors de la Műnchen, domnule profesor?”

Urc în deal spre cuibul viselor noastre de pe actuala stradă Dragoslav. O strângere de inimă spre cuibul tinereţii, acum pustiu.
„Trebuie să-l văd pe Ionică Ivanciuc.”
„Este plecat pe uliţa Pietrari la prietenul său de pahar, sobarul Staipin.”

Glumim a râdere.
Trec de casa în care a copilărit Aurel Băeşu şi aud de peste gardul vecin pe Vasile Costăchescu rostind apăsat: «ai noştri ca brazii!»
Păşesc spre casa din deal.
„O fi acasă conu Mihai? O fi la vânătoare sau la pescuit? O fi la moară cu prietenul său, folcloristul Artur Gorovei? O fi plecat la Iaşi?… Ţi-aduci aminte, Teofile?…”
„Să cobor pe istorica uliţă a Rădăşenilor. Imperceptibil, aud cum la Pavăl Ciubotariu, catiheţii fac zarvă mare.”
„Poposesc însă la prietenul meu, profesorul V. G. Popa, mai în jos de casa Sadoveanului. Avem de pus ţara la cale. «Una mie, una ţie. Virgil Tempeanu – omul şi opera; Virgil Tempeanu – germanistul. Şi câte altele ca acestea!» ”

Cobor în piaţeta istorică din faţa Bisericii Adormirea Maicii Domnului. Închinăciune. „Încotro? Spre Primărie sau spre Muzeu?” 
Odihna gândului şi a sufletului în preajma Maestrului.
„Aici e kilometru zero al culturii fălticenene. Avem în faţă sculpturile, copiii artistului, şi mere, mere de Rădăşeni. Vorovim. Mă simt împlinit”
„Dar mâine sau poimâne sau când sufletul îmi va da ghies, voi reveni. Am încă atâtea vizite de făcut!
«Adio, dar rămân cu tine» cum bine sună un titlu care mi se potriveşte, încât îl preiau. Plec la Suceava, dar rămân aici!”

„Dans une petite ville” Eugen Dimitriu a rămas paznic de far al comorii ce legitimează spaţiul matricial şi funcţia sa identitară.
Memoria culturală se axează pe acest „demers bine temperat” (Constantin Ciopraga).
Travaliul său intelectual şi scriitoricesc e greu de prins într-o ecuaţie. Cultura face minuni. E. Dimitriu a fost salvat de carte. Excelent ghid, nonagenarul ne propune o lecţie veche şi mereu nouă a modelului cultural exprimat în configuraţii variate. Model gândit şi regândit cu luciditate şi etică profesională. Mâna şi mintea cercetătorului profesionist conlucrează în găsirea căilor de abordare a documentului, a valorii şi a frumuseţii acestuia.
Înconjurat de personalităţi şi de imagini, de case şi străzi, de oameni şi locuri, de documente, de scrisori şi de amintiri, Eugen Dimitriu zideşte încă contraforturi pentru Pantheonul fălticenean fiind un păstrător al memoriei vii, al acelui spiritus loci. Privit prin nenumăratele faţete ale personalităţii sale, omul – orchestră slujitor la marile modele intră în circuitul acestora obţinând el însuşi dreptul de a fiinţa alături de înaintaşi sau actuali în dialectica devenirii.
Şi cum cartea i-a fost suportul narativ al vieţii, se cuvine să-i semnalăm câteva elemente de specificitate. Cărţile izvorâte din perimetrul fălticenean se constituie ca literatură, document şi memorialistică. Eul scriitoricesc se defineşte în raport cu personajele sale – oameni şi locuri – cărora le-a insuflat viaţă cu simpatie, umor, anecdotică, firesc şi naturaleţea trăirii. O samă de cuvinte care dau suportul narativ al rostului vieţii. Scriitorul are un simţ al nuanţelor în configuraţii variate. Uneori anecdotic, alteori ceremonios, uneori tandru, alteori maliţios, cărturarul face radiografia unor destine, dă lecţii fără a deveni obositor, ne propune dialoguri reale sau imaginare care scot din anonimat. Furat de poveste, realizează proza de atmosferă a faptelor mărunte, pe care el, personajul reflector, le orchestrează scenic. Cu subtilitate şi simţ al frazării, personajul auctorial crează o lume de atunci şi de acum pe care-o priveşte cu drag şi înţelepciune. Şi realizează atmosferă nu doar prin cuvânt, ci şi prin imagini. Cele 1400 fotografii din Albumul viselor frumoase vorbesc prin ele însele şi prin comentariile autorului. Coparticipativ este procedeul de a crea o literatură de atmosferă într-un alt mod decât cel din Locul unde nu s-a întâmplat nimic. Proză poveste. Proză micronuvelă sau povestire. Proză dialog. Proză eseu. Proză document. Proză portret. Proză scrisă cu un simţ al nuanţelor. Fără uscăciune. Cu afect. La lumina primăverii din tabloul lui Aurel Băeşu reprodus pe coperta unuia din valoroasele volume.
Privit în ansamblu, modelul Eugen Dimitriu şi a „strânsurii de-o viaţă” se impune atenţiei promovând acel amor intelectuallis pe calea regală a preţuirii valorilor fălticenene.

<
>

ȘTIRI

error: Content is protected !!