Muzeul Fălticenilor, o poveste de demult (III). Profesorul Vasile CiureaActualitate

Muzeul Fălticenilor, o poveste de demult (III). Profesorul Vasile Ciurea

Aniversarea centenarului  Muzeului Fălticenilor, ctitorit de profesorul Vasile Ciurea, este un prilej de sărbătoare pentru toţi fălticenenii, întrucât el a reprezentat un autentic punct de referinţă pentru toate muzeele din ţară ca şi pentru cultura acestor meleaguri.

Aşadar, continuând povestea de demult a muzeului, vom evoca personalitatea  PROFESORULUI Vasile Ciurea, despre ceea ce a fost şi a înfăptuit acest pedagog desăvârşit, acest remarcabil om de ştiinţă şi de acţiune.

Dacă Fălticeniul a jucat multă vreme rolul unui adevărat centru pedagogic pentru întreaga ţară, acest lucru se datorează în primul rând priceperii, dăruirii, energiei şi perseverenţei  dascălilor de aici. Iar Vasile Ciurea este, fără îndoială, unul dintre ei.

Revenit în oraşul natal, profesorul îşi va onora pe deplin meseria şi chemarea.

„Venit la Fălticeni, în ianuarie 1911, am simţit în sufletul meu, cea mai mare mulţumire sufletească, văzându-mă profesor, la şcoala de unde cu 12 ani în urmă, plecasem la Iaşi, ca să-mi complectez cursul secundar, la liceul Naţional, fosta Academie Mihăileană.” – mărturisea Vasile Ciureaîn Istoricul şi activitatea Muzeului Fălticenilor la împlinirea a două decenii de muncă 1914-1934.

În tot timpul profesoratului de 35 de ani, a fost un pedagog desăvârşit.

Considera profesoratul o nobilă misiune, un fel de apostolat. Căuta să împărtăşească elevilor săi cunoştinţele şi convingerile sale cu o adevărată artă pedagogică care făcea ca  orele lui să fie aşteptate cu nerăbdare.

Respectul şi preţuirea pe care Vasile Ciurea le-a purtat întotdeauna profesorilor săi i-au fost răsplătite sub forma înaltei aprecieri de care s-a bucurat din partea elevilor săi.

Vasile CiureaÎn fondul documentar al Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni se găseşte un manuscris dactilografiat intitulat „Vasile Ciurea – Viaţa şi opera” al lui Eugen Dimitriu şi V. G. Popa. În el  este consemnată mărturia celuilalt ctitor de muzeu, Mihai Băcescu, despre amintirea de neşters pe care a lăsat-o PROFESORUL .  “…Gimnaziul a însemnat în anii 1918-1919, doar lecţiile profesorului Vasile Ciurea; de la alte lecţii – de la franceză şi matematică îndeosebi – lipseam adesea, mai ales primăvara, spre a bate huciul Buciumenilor, pentru a aduna flori flori pe care le însufleţea cu vorba-i convingătoare şi fermecătoare prof. Ciurea în excursii.”

Scriitorul şi regizorul fălticenean Ion Olteanu reproduce în revista „Atelier literar “ un articol al învăţătorului Nicolae Ţibulcă intitulat „Profesorii mei” în care acesta ne povesteşte şi el despre timpul petrecut sub vraja lecţiilor profesorului Vasile Ciurea.

A fost însă la această şcoală normală a Fălticenilor un profesor cu totul şi cu totul aparte. Acest om a venit pe pământ pentru a fi profesor, profesor neîntrecut. De statură mijlocie, cu capul mare, părul bogat, de multe ori vâlvoi, cu catalogul în mână, intra cu mare iuţeală în clasă, asculta câţiva elevi. Mâinile îi erau pline de cretă colorată. Elevul de serviciu, împreună cu domnul profesor, aduceau la fiecare oră un bogat material didactic, pe care îl păstra la liceu, în laboratorul de ştiinţele naturii. Îşi începea lecţia într-o atmosferă plăcută, pe care o crea cu tact:

-Măi dihanie, măi, ia ţine tu borcanul ista şi vezi ce-i în el!

Spuneai  tot ce vedeai. Un alt elev era scos să spună ce n-a văzut primul. Îţi mai arăta profesorul. Treceai la loc. Pentru fiecare găsea o vorbă bună. Punea mâna pe cretă şi, pentru a distinge anumite părţi ale plantei sau animalului, folosea creta colorată. Tot buzunarul era numai cretă. Făcea totdeauna pe tablă schema recapitulativă. Spunea lucruri interesante, în legătură cu animalul sau planta care formaseră obiectul lecţiunii. Cu mare vioiciune făcea fixarea cunoştinţelor. Se termina ora! Şi rău ne mai părea! Manuale nu ne-a cerut niciodată. Cine voia cumpăra, cine nu, nu-i trebuia! Ţinea însă foarte mult ca toate caietele de notiţe să fie ordonate, frumoase, legate la un loc.”

În 1912 devine titularul catedrei de „Fizico-Naturale”, rămânând la fel de neclintit în convingerile şi activitatea sa.

Ciurea a fost legat prin toată fiinţa sa de  catedră şi de laboratorul de ştiinţele naturii, de a cărui dezvoltare şi organizare s-a ocupat neîntrerupt.

 „Şi dacă se găseau bunăoară, pentru învăţământul Şt. Naturale, colecţii întregi de geologie, mineralogie, faună şi floră – care sunt de altfel  şi astăzi – toate cu exemplare aduse din străinătate, cu rânduială etichetate şi frumos aşezate în cutii, lipseau în schimb cu desăvârşire, din acelea care împodobesc pământul ţării şi iau parte însemnată la compoziţia lui, din care multe din ele tipice, răspândite pe întinsul vechiului ţinut al Sucevii, astăzi Baia.

Prin natura şi felul lor, exemplarele şi speciile, recoltate de pe pământul ţărei noastre, pot să servească, nu numai ca un bun material intuitiv, dar şi să înlocuiască chiar cu mai mult folos educativ, pe acele străine, de care nu le desparte o mai mare valoare ştiinţifică. Din păcate însă, mai cu seamă în trecut, privirile noastre au fost îndreptate spre apus; de acolo, am căutat noi lumină şi sprijin culturei noastre. N’am avut şi nici n’am căutat s’avem prea mult în noi, încrederea trebuitoare desvoltărei  unui popor tânăr. Chiar în direcţionarea şcoalei naţionale, am fost aşa de mult influenţaţi de activitatea apuseană, în cât, de multe ori, am ajuns să nesocotim, micile noastre manifestări de activitate proprie.”

Iubitor de excursii, cercetător neobosit al împrejurimilor târgului, Vasile Ciurea le-a transmis elevilor dragostea pentru drumeţiile de vară când adunau flori şi ierburi felurite, insecte dar şi roci, fosile, vase de lut, obiecte casnice, unelte vechi, material pentru insectare, ierbare şi colecţii geologice pentru că „numai aceasta este calea, prin care mi-aş putea înjgheba colecţii regionale a căror lipsă, o simţeam la predarea cursurilor”.

 „Am început, fie singur, fie însoţit de elevii gimnaziului, să colind dealurile şi văile, să cercetez malurile şi fundul părăilor, din megieşia târgului şi’n totdeauna mă întorceam cu rezultate mulţumitoare, din micele explorări făcute. Dela elevii cl. III şi IV, ce-i ştiam cam de pe unde sunt, am început a le cere – după oarecare îndrumări făcute ca după vacanţa cea mare, fiecare, să-mi aducă felurile de pământ, pietre, scoici, de prin partea locului. Si’n adevăr, prea puţini erau dintre acei care se întorceau toamna fără a aduce mici colecţiuni, făcute din pădurea şi pământul împrejurimilor satului…”(Vasile Ciurea, “Amintiri. Cum mi-am trecut viaţa”, p. 13)

Aşa găseşte şi adună multe obiecte vechi, fiecare cu vechimea şi însemnătatea lui.

În mintea profesorului încolţise ideea înfiinţării unui muzeu al oraşului. (va urma)

ȘTIRI

error: Content is protected !!