Moarte cumplită pentru un bărbat din comuna Slatina: Și-a pierdut viața după ce l-a strivit roata unui TAFActualitate

Moarte cumplită pentru un bărbat din comuna Slatina: Și-a pierdut viața după ce l-a strivit roata unui TAF

Sfârșit groaznic pentru un muncitor aflat la pădure. Un bărbat din comuna Slatina a pierit după un incident stupid care petrecut pe o parcelă de exploatare forestieră. Nenorocirea s-a petrecut azi-dimineață, la ora 9, în zona pădurii „Cucuișu”, aflată pe raza satului Găinești.

Bărbatul se afla într-un TAF (Tractor Articulat Forestier), iar într-un moment de neatenție s-a dezechilibrat și a căzut din vehiculul aflat în mișcare.

Acesta a fost călcat de una din roțile utilajului care cântărește 7,5 tone.

Muncitorul, în vârstă de 40 de ani, avea experiență în domeniul activităților forestiere fiind apreciat de colegii și șefii lui.

Un echipaj al Ambulanței Fălticeni a fost trimis la locul accidentului, însă pentru victimă era deja prea târziu. Bărbatul de 40 de ani nu a mai putut fi salvat fiind constat decesul.

La fața locului s-au deplasat și reprezentantii I.T.M. Suceava.

Politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

ȘTIRI

error: Content is protected !!